WowNews logo WOWnews
Stories
Simona Halep, fostă ocupantă a locului 1 în WTA

Simona Halep după o zi de audieri de la TAS

Sport

Simona Halep: „Am avut șansa de a-mi prezenta apărarea în fața TAS”. Sportiva de 32 de ani a transmis un mesaj fanilor în mediul online

Ultima mare performanță a Simonei Halep la un turneu de Grand Slam a avut loc în anul 2022. Sportiva a ajuns în semifinalele de la Wimbledon, dar a pierdut contra Elenei Rybakina

Simona Halep a fost prezentă în Elveția pentru a participa la audierile despre cazul de dopaj. Acest proces a durat trei zile, început pe data de 7 februarie și terminat pe 9 februarie. Deși încă nu se cunoaște cu precizie momentul în care se va lua o decizie în cazul sportivei, fosta ocupantă a locului 1 în clasamentul WTA are totuși motive să fie bucuroasă.

Mai precis, Simona Halep a mărturisit că a putut să își susțină nevinovăția la TAS.

Sportiva în vârstă de 32 de ani a postat și un mesaj pe rețelele de socializare în care a transmis, printre altele, și recunoștința pentru susținerea din aceste momente dificile.

Citeste si: FOTO Ce ținută a ales Elena Udrea pentru prima zi de școală a fiicei sale. Fostul ministru a postat emoționată un mesaj: “Rugăciunile mele au fost ascultate.”- kfetele.ro

Citește și: Concluzie pentru Florinel Coman din partea oamenilor din fotbalul românesc: „E un jucător care face foarte mult efort, dar e greu fără un vârf”

Ce mesaj a transmis Simona Halep pe rețelele de socializare

Potrivit unei postări de pe profilul său de Instagram, Simona Halep a transmis urmăritorilor săi următorul lucru: „Coșmarul pe care l-am trăit timp de un an și jumătate s-a terminat. Am avut șansa de a-mi prezenta apărarea în fața TAS, de a demonstra că nu am făcut niciodată niciun fel de dopaj. Este ceea ce am spus din prima zi în care am fost acuzată.

Acum aștept decizia cu capul sus și vreau să vă mulțumesc voua, fanilor mei, jucătorilor, foștilor jucători,legendele acestui sport, sponsorilor mei și tuturor celorlalți pentru sprijinul vostru extraordinar, pentru toate videoclipurile pe care le-ați făcut pentru în această perioadă chinuitoare pe cara am trăit-o”

View this post on Instagram

A post shared by Simona Halep (@simonahalep)

Simona Halep și-a continuat mesajul spunând că este foarte recunoscătoare pentru toată susținerea pe care a primit-o în aceeastă perioadă extrem de dificilă și că sprijinul oamenilor și fanilor a fost unul dintre lucrurile care i-au dat putere sportivei.

La final, Simona Halep a spus că le va transmite oamenilor fiecare lucru care se întâmplă în cazul său, finalizând mesajul cu: „Binele și adevărul prevalează întotdeauna”.

Încă nu se cunoaște cu exactitate momentul în care Simona Halep va primi un verdict din partea TAS

Conform Sport.ro, o decizie din partea Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane în cazul Simonei Halep ar putea veni într-un interva de timp cuprins între 2 și 3 luni.

Citeste si: Lia aruncă bomba: „Da, mi se pare uneori că o lungim!”. Concurenta nu a mai putut suporta toate criticile lui Robert- kanald.ro

Citeste si: Breaking news: Inimile s-au frânt. Nimeni nu era pregătit pentru această veste. A plecat dintre noi un cântăreț iubit de o ţară întreagă- radioimpuls.ro

Citește și: Mihai Stoica a răbufnit după remiza FCSB-ului cu „U” Cluj: „Sunt nişte greşeli odioase. E bătaie de joc”

În momentul de față, Simona Halep are o suspdendare de 4 ani care se va încheia în anul 2026, pe data de 6 octombrie mai precis. Totuși, acest termen poate fi redus, totul depinzând foarte multe de decizia pe care o vor lua judecătorii de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

În anul 2022 Simona Halep a participat la cele patru turnee de Grand Slam. Sportiva a avut cea mai bună prestație în cadrul Wimbledon. Potrivit platformei WTA Tour, adversara româncei a fost Elena Rybakina, jucătoare de tenis din Kazahstan.