kanald.ro
Smiley împlinește astăzi 39 de ani!
Smiley împlinește astăzi 39 de ani!
Vedete
La mulți ani, Smiley! Ce mai face artistul și care sunt planurile sale pe mai departe.
Smiley își sărbătorește astăzi, 27 iulie 2022, a 39-a aniversare! Cântărețul se bucură de o perioadă de glorie în viața sa, atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Cum a petrecut Smiley ziua de naștere, împreună cu iubita și fiica lor.
Smiley este unul dintre artiștii preferați de la noi care reușește să ridice în picioare milioane de persoane cu melodiile sale. Membrul trupei "Simplu" traversează o perioadă de-a dreptul minunată, datorită oportunităților de concerte și aprecierea fanilor, dar și cu ajutorul iubitei sale, Gina Pistol, și minunii lor, micuța Josephine.
Pe numele său real, Andrei Tiberiu Maria, artistul are propria casă de discuri unde încearcă să îndrume și să dezvolte mai multe voci necunoscute, dar talentate, din România. Pe lângă impactul său în industria muzicală, acesta a avut și apariții în cinematografie, având în total cinci roluri ("Meseriașii", "Cu un pas înainte", "Un film simplu", "Nașa" "Selfie").
Smiley este o personalitate carismatică și în televiziunea românească, fiind colegul lui Pavel Bartoș de 12 ani la prezentarea emisiunii "Românii au talent". Talentul cântărețului a fost lăudat de toate persoanele care îl ascultă, devenind un adevărat nume în România. Smiley are peste 2 milioane de urmăritori pe Instagram.
Se poate spune despre Smiley că este un bărbat cu adevărat norocos, întrucât are acasă două fete minunate, cu care se laudă în permanență. Este a doua aniversare alături de Josephine, fetița lui, care are în prezent un an și patru luni.
„Am 38 de ani, iubesc, sunt sănătos, am o familie și cea mai frumoasă copila din Univers, iubita visurilor și cea mai bună prietenă. Avem un motan pufos și stăm la o casă cu curte. Am niște părinți frumoși și o bunica care-mi ascultă muzică pe Youtube. Iubesc zâmbetul mamei așa cum iubesc rigoarea tatălui meu sau mâinile bunicii mele. Am un frate de 31 de ani, deseori, mai mare decât mine și foarte mulți prieteni buni. În plus, am niște vecini exemplari, iar când ies pe stradă lumea îmi zâmbește și îmi spune domnu’ Smiley…", a scris artistul anul trecut.
Josephine crește deja foarte repede în ochii părinților săi, iar de aceea Smiley și Gina încearcă să petreacă cât mai mult timp cu ea. Gina Pistol petrece cel mai mult timp cu micuța Josephine, deoarece proiectele în care ea era implicată ca și prezentator au fost anulate, din prisma sarcinii și a nașterii. Cât despre Smiley, iubita lui spune că este foarte ocupat, întrucât muncește foarte mult în studio și are și filmări la care trebuie să ajungă.
„Mă minunez în fiecare zi cât de repede crește Josephine. Și cu cât crește, cu atât devine mai activă, iar comoditatea hainelor, pe care trebuie să le schimbăm de mai multe ori pe zi, devine prioritară. Mai nou, poartă aceste pijamale drăguțe, care au fermoar reversibil, sunt extrem de practice și ușor de îmbrăcat, iar bebelușul se simte mereu confortabil”, a scris la un moment dat Gina Pistol pe rețelele de socializare.
La doar un an, Josephine îi seamănă deja tatălui său. Acum două săptămâni, Gina Pistol a postat pe contul ei de socializare o fotografie care o surprindea pe fiica ei cu un saxofon de jucărie în mână, spre marea bucurie a tatălui său.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Cuplul are o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de trei ani și nu au fost nicicând mai fericiți, mai ales acum, cu prezența micuței în viața lor. Datorită momentelor deosebite pe care cei doi le afișează, dar și iubirea pe care și-o poartă, fanii lor îi întreabă destul de des de ce nu se căsătoresc.
Nici Smiley, nici Gina Pistol nu vorbesc îndelung despre acest subiect, însă motivul ar fi că cei doi nu cred în legătura prin acte. Niciunul dintre ei nu pune presiune pe celălalt și nu se grăbesc să meargă la altar, deși au deja un copil împreună.
"Nu știu ce să zic. Noi ne vedem ca o familie. Căsătoria cred ca este doar o formalitate pentru noi în acest moment, dar o să vă anunțăm", a declarat Smiley în cadrul unei emisiuni, iar Gina Pistol a spus că ea deja este ca și căsătorită cu el și că așteaptă momentul potrivit.
surse: viva.ro, libertatea.ro