kanald.ro
Sport
Șoc în lumea tenisului! Liderul ATP, Jannik Sinner, suspendat pentru dopaj! Cât va lipsi italianul?
Agenția Mondială Antidoping a ajuns la o înțelegere cu Jannik Sinner în legătură cu acuzația de dopaj.
Agenția Mondială Antidoping (WADA) a făcut un anunț care zguduie lumea tenisului! Mai precis, reprezentanții Agenției au confirmat faptul că au ajuns la o înțelegere cu Jannik Sinner privind acuzația de dopaj. Jucătorul a acceptat o perioadă de suspendare, după ce a încălcat regulile antidoping.
Cât va lipsa Jannik Sinner?
După ce a încălcat regulile antidoping, Jannik Sinner a decis să accepte o înțelegere cu Agenția Mondială Antidoping. Tocmai de aceea, liderul ATP a fost suspendat timp de trei luni. Mai exact, italianul nu va mai juca până în luna mai, iar apelul WADA la TAS a fost retras.
De menționat este și faptul că jucătorul urma să fie judecat la TAS, după ce WADA a făcut apel la decizia de achitare de anul trecut, considerând că verdictul „fără vină și fără neglijență” a fost incorect. Cu toate acestea, după negocieri, s-a ajuns la o înțelegere cu liderul ATP.
Pedeapsa acceptată de Jannik Sinner a început pe data de 9 februarie și se va încheia pe 4 mai. Totuși, jucătorul se va putea antrena începând cu 13 mai, astfel că va rata o serie de turnee importante. Vestea bună este că va reveni la timp pentru a participa la Roland Garros.
„În septembrie 2024, WADA a făcut apel la Curtea de Arbitraj pentru Sport (TAS) în cazul domnului Sinner, care a fost găsit nevinovat de vină sau neglijență de către un tribunal independent.
În ciuda acestui recurs, circumstanțele din jurul acestui caz specific au însemnat că, pentru a asigura un rezultat echitabil și adecvat, WADA a fost dispusă să încheie un acord de soluționare, în conformitate cu articolul 10.8.2 din Codul mondial anti-doping.
WADA acceptă explicația sportivului cu privire la cauza încălcării, așa cum este descrisă în decizia primei instanțe. WADA acceptă că domnul Sinner nu a avut nicio intenție de a înșela și că substanța clostebol nu i-a oferit niciun beneficiu de îmbunătățire a performanței și s-a produs fără știrea lui, ca urmare a neglijenței membrilor anturajului său. Cu toate acestea, conform Codului Mondial anti-doping, un sportiv este responsabil pentru neglijența anturajului său. Pe baza setului unic de fapte din acest caz, o suspendare de trei luni este considerată un rezultat adecvat. După cum s-a menționat mai sus, WADA nu a solicitat descalificarea niciunui rezultat în afară de cele impuse anterior de instanța de fond (n.r. punctele și banii încasați la Indian Wells 2023, turneu în timpul căruia Sinner a fost supus la testul care a ieșit pozitiv). Federația Internațională de Tenis și Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, ambele inculpate în apelul formulat de WADA la TAS, care nu au contestat decizia primei instanțe, au acceptat acordul de soluționare.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
În conformitate cu termenii acordului, domnul Sinner își va îndeplini perioada de ineligibilitate de la 9 februarie 2025 până pe 4 mai 2025, la ora 23:59. În conformitate cu articolul 10.14.2 din Cod, domnul Sinner va fi eligibil să revină la activitatea de antrenament oficială începând cu 13 aprilie 2025.
În lumina acordului de soluționare, WADA și-a retras oficial apelul la TAS.”, a fost comunicatul emis de WADA.
Jannik Sinner