kanald.ro
Stiri
Şofer român reţinut în Grecia, după ce a provocat un accident soldat cu patru morţi. Afla mai multe detalii
Patru persoane au fost ucise şi cel puţin 20 rănite, duminică dimineaţă, în Grecia, într-un accident provocat de un şofer de tir român care a fost reţinut de poliţie, relatează Kathimerini în ediţia electronică.
" Consulatul General al României la Salonic s-a sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în apropierea oraşului Salonic, pe autostrada ce face legătura între oraşele Salonic şi Veria, cu o posibilă implicare a unui autocamion înmatriculat în România", precizează MAE cu privire la accidentul din nordul Greciei.
Ministerul adaugă că oficiul consular a întreprins demersurile legale pe lângă autorităţile elene, în vederea obţinerii unor informaţii certe, în regim de urgenţă, cu privire la circumstanţele producerii accidentului, cât şi pentru confirmarea existenţei unui autovehicul înmatriculat în România implicat în accident.
" În paralel cu demersul iniţiat, o echipă a Consulatului General al României la Salonic s-a deplasat, de urgenţă, la locul accidentului.
Ministerul menţionează că şoferul autocamionului, cetăţean român, a fost reţinut şi se află la dispoziţia autorităţilor elene.
"În acest sens, reprezentanţii Consulatului General rămân în continuare la locul accidentului, fiind în legătură directă cu autorităţile elene competente", se mai arată în comunicat.
Potrivit agenţiei de stat Athens-Macedonia News Agency, tirul, care venea dinspre oraşul Veria şi se deplasa cu viteză, a lovit aproximativ 30 de vehicule pe autostrada Egnatia, în nordul Greciei. Cel puţin unul dintre vehicule a luat foc în urma impactului, produs în jurul orei 10.30.
Şoferul tirului ar fi fugit de la locul accidentului, dar a fost ulterior arestat de poliţie, care l-a găsit ascuns pe un câmp din apropiere. Acesta a fost identificat drept un cetăţean român şi este reţinut pentru interogatoriu.
Patru persoane au murit în urma accidentului şi cel puţin 20 au fost rănite, primind îngrijiri la diferite spitale din apropiere.
Zona accidentului a fost securizată întrucât echipele de intervenţie continuau eforturile de a elibera persoanele blocate în maşini şi pentru a permite anchetatorilor să strângă dovezi privind circumstanţele producerii accidentului.