
kanald.ro
Vedete
Paula Rad a produs multe valuri in lumea muzicala, dupa ce pe scena show-ului de talente a declarat ca are Conservatorul, dar nimeni nu a vrut sa o angajeze la Opera ca soprana. Impresionati de vocea ei, cei din juriu au criticat dur conducerea Operei din Cluj, acolo unde tanara spunea ca ar fi incercat sa se angajeze.
De altfel, in afara show-ului TV, unde chiar daca acum a fost trimisa de Andra direct in finala, Paula Rad si-a mai incercat de doua ori norocul, fara sa treaca de preselectii, tanara soprana a tot participat la concursuri. E adevarat ca este vorba despre concursuri de specialitate, unde a participat alaturi de alte cantarete de opera si unde, chiar ea a marturisit, nu a luat decat “diploma de participare”.
“Am participat la masterclasuri cu celebra soprana Mariana Nicolesco la Braila, a fost o experienta frumoasa, experienta pe care o voi face in continuare pentru ca am cunoscut oameni frumosi , talentati si nu numai. Am participat in anul 2005 la un concurs de romante „Te-astept pe acelasi drum” care s-a desfasurat in Zlatna; am luat doar diploma de participare dar pentru mine a fost important ca eram pe scena”, a marturisit Paula Rad, intr-un interviu pentru presa locala.