
In articol:
Ministrul Educației a anunțat că a fost stabilită structura anului școlar 2020-2021. Sorin Cîmpeanu a precizat că acesta va avea două semestre, cu trei vacanțe,de iarnă, primăvară și vară. Potrivit spuselor sale, primul semestru se va încheia înaintea sărbătorilor de iarnă.
„Al treilea ordin vizează modul de derulare al anului școlar 2021-2022. Este vorba de o abordare conformă cu așteptările elevilor, care înțelegem că vor crea dificultăți multor cadre didactice, dar îmi exprim speranța că se vor implica în așa fel încât să avem o structură logică a anului școlar, bazată pe două semestre, cu trei vacanțe, de iarnă, primăvară și vară, pentru grădinițe și învățământul primar se adaugă și săptămâna de vacanță din luna octombrie, dar semestrul întâi se va încheia înainte de sărbătorile de iarnă”, a declarat Sorin Câmpeanu.
Sorin Cîmpeanu a mai precizat că semestrul 1 va avea 14 săptămâni, iar al doilea semestru va avea 20 de săptămâni, din care o săptămână va fi dedicată programului ”Școala Altfel”.
De asemenea, excepție vor face elevii din anii terminali, în loc de 34 de săptămâni, anul școlar va avea doar 32 de săptămâni. Excepție vor putea face și elevii de la filierele tehnologice.
Materia va fi adaptată duratei celor două semestre
„Singura problemă este aceea a evaluării și notării, care va trebui să fie făcută într-o durată mai scurtă, de 14 săptămâni. Mizez pe sprijinul tuturor cadrelor didactice și sper că fiecare va găsi soluții în beneficiului elevilor”, a mai adăugat Sorin Cîmpeanu.
Sală de clasă[Sursa foto: PixaBay]