kanald.ro
Sorin Rus
Sorin Rus
Vedete
Sorin, fostul concurent de la „Casa Iubirii”, a pus ochii pe o fată din actualul sezon.
Sorin Rus a câștigat primul sezon din „Casa Iubirii”, însă nu prea a avut noroc în dragoste. La câteva luni după ce au părăsit emisiunea, el și Nicoleta s-au despărțit. După mai bine de un an însă, tânărul și-a anunțat susținătorii că și-ar dori să redevină concurent, căci o fată din actualul sezon i-a luat mințile.
Într-un clip pe care l-a postat pe TikTok, Sorin Rus a dezvăluit cine este concurenta pentru care s-ar duce din nou în „Casa Iubirii”.
„Intru în formă ca să lupt pentru Virginia. Am șanse?”, a scris Sorin Rus, pe TikTok.
După ce au decis să se separe, Sorin și Nicoleta au rupt orice legătură.
„Eu și Nicoleta nu am mai păstrat nicio legătură și nici nu ne-am intersectat, doar lumea din online tot mai întreabă, chiar și la 8 luni după ce s-a terminat toată povestea. Răspund la 5 întrebări frumos, la a șasea deja mă enervez. Mi se pare strigător la cer să tot întrebi, dar probabil până nu mă voi căsători sau voi avea un copil, voi avea asocierea asta pe care am făcut-o în Casa iubirii. Eu nu consider că am făcut nu știu ce chestie. Singura mea greșeală e că nu am terminat relația înainte de acele mesaje, pentru că știam demult că nu va duce nicăieri. Doar că, eu nu sunt genul de om care să te dea afară din casă, dar trebuia să am mai mult curaj și să îi spun că e clar că noi nu ne potrivim și să o terminăm”, spunea Sorin, pentru WOWbiz.ro.