kanald.ro
Vedete
Speak a făcut anunțul mult așteptat despre sezonul 9 Chefi la cuțite! "Am stat mult de vorbă..."
Coprezentatorul de la emisiunea culinară, Speak, a făcut primele declarații despre sezonul următor.
Deși sezonul este aproape de final, se pare că artistul se gândește la momentul în care o să ia parte la emisiune. Speak se pare că o să devină coprezentatorul Ginei Pistol, care urmează să devină mămică pentru prima dată în următoarea perioadă.
Speak, declarații despre sezonul 9 Chefi la Cuțite
Cântărețul a dat primele declarații despre sezonul următor, pentru că se pare că au început deja filmările pentru acesta. Rolul lui Speak va fi acela de a sta alături de susținători în momentul în care diferiți concurenți vor intra la jurizare.
Totodată, se pare că Gina i-a oferit informații despre emisiune și despre probele prin care va trece de-a lungul acestei emisiuni. Cu toate acestea, artistul se arată încântat și chiar adăugă ca are emoții.
“Rolul meu va fi acela de a sta alături de susținători atunci când concurenții intră la jurizare și uneori de a-i întâmpina pe cei care urmează să meargă la bancurile de lucru. Am stat mult de vorbă cu Gina, mi-a povestit în detaliu cum se desfășoară lucrurile, mi-a zis că voi cunoaște foarte multe povești, că voi simți emoțiile concurenților și că toată experiența va fi ceva surprinzător.”,
De asemenea, în urmă cu scurt timp, artistul a ținut să celebreze noul proiect, așa că a sărbătorit, așa cum se cuvine, alături de unul dintre jurați, chef Sorin Bontea.
”In cinstea noului sezon de @chefilacutite !”, a scris Speak în dreptul imaginii care a reușit să strângă mii de aprecieri în doar câteva minute.