kanald.ro
Vremea
Specialiștii ANM, avertizări de fenomene meteorologice extreme! Ce zone ar putea fi afectate și când vor lua sfârșit temperaturile scăzute: „Probabilitatea va fi din ce în ce mai mare” | EXCLUSIV
Meteorologii vin cu ultimele detalii despre vreme.
În ultima perioadă, vremea nu a fost deloc prietenoasă. Toată țara a fost cuprinsă de temperaturi scăzute, ploi, vijelii, grindină, vânt rece. Astfel, jurnaliștii WOWbiz au intrat în contact cu specialiștii ANM pentru a afla dacă vor avea loc fenomene meteorologice extreme în continuare și când se va încălzi vremea.
Cum va fi vremea în perioada următoare?
Zilele trecute mai multe județe au fost sub cod galben de ploi. În anumite părți, au fost chiar și furtuni cu gheață, care au distrus gospodăriile oamenilor. Specialiștii ANM ne-au dezvăluit dacă vor avea sau nu loc noi fenomene și cum arată vremea pe final de primăvară.
„Probabilitatea este în scădere pentru manifestări meteorologice pe măsură ce ne apropiem de finalul săptămânii. Răspunsul ar fi nu, nu mai sunt de așteptat astfel de manifestări dar trebuie să ținem cont că deja am intrat în sezonul cald, chiar dacă mai sunt variații termice și chiar semnificative, astfel că pe măsură ce ne apropiem de luna iunie, probabilitatea pentru astfel de manifestări va fi din ce în ce mai mare.”, a declarat reprezentantul ANM, pentru WOWbiz.
Avertizări de cod galben de ploaie și pentru săptămâna aceasta
Săptămâna trecută, meteorologii au emis pentru această săptămână avertizări de vreme rea și temperaturi foarte scăzute. Deși este mijlocul lunii mai, vremea nu arată deloc a final de primăvară, spre început de vară.
„Chiar și la începutul săptămânii viitoare, tendința este ca temperaturile să rămână în general, sub normele perioadei, vor fi alternanțe de la o zi la alta, în sensul că dacă există o scădere a valorilor termice într-o anumită parte a țării, în ziua următoare ar putea ca acestea să mai crească cu 2-3 grade, dar să nu depășească ceea ce ar trebui să fie în mod normal în această perioadă din an. Una peste alta, veștile nu sunt foarte bune, cel puțin până la finalul acestei săptămâni și chiar și începutul săptămânii viitoare.”, a anunțat reprezentantul ANM, pentru WOWbiz.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!