Stela Popescu avea diabet, dar nu respecta indicatiile medicilor

Marea actrita marturisea, in cartea ei de bucate, lansata in urma cu cativa ani ca are o boala de care nici apropiatii ei nu au stiut.

Autor: Lili Lascar

Stela Popescu suferea de diabet, dar nimeni nu a stiut pana in momentul in care aceasta a lansat o carte de bucate. Printre altele, "regina comediei" spunea ca are aceasta afectiune in ciuda faptului ca nu a fost niciodata o consumatoare de dulciuri.

Intrebata cu cateva luni inainte sa se stinga cum se descurca cu diabetul, protagonista noastra a declarat ca boala nu ii dadea batai mari de cap insa prevedea ca o sa se agraveze pentru ca nu respecta toate indicatiile medicului.

" Am diabet care încă nu e insulino-dependent, însă s-ar putea să fie la un moment dat pentru că sunt indisciplinată în ceea ce priveşte sănătatea, or, la diabet trebuie să fii riguros. Iubire foarte mare nu am faţă de mâncare, sunt mai mult pofticioasă. Dacă îmi pui zece feluri de mâncare pe masă, eu trebuie să gust din toate, dar câte o linguriţă din fiecare se adună.

Am gustul mâncării, îmi place să mănânc, le-am gustat pe toate şi mi-au plăcut toate, în afară de bame.", povestea colega de scena a lui Alexandru Arsinel.

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

De ce are de fapt Stela Popescu locul de veci in cimitirul din Cernica!

Acesta este cel mai trist mesaj de pe coroanele aduse pentru Stela Popescu!

Televiziunile de stiri au difuzat imagini cu Stela Popescu in sicriu, FARA blur! Imaginile care au starnit scandal

Horoscop saptamanal 8-14 Martie 2021: Vei avea succesul garantat dacă vei avea mai multă încredere în propriile forțe

Boala care face ravagii în pandemie! Efectele negative se resimt deja

De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai, fără pic de machiaj? Replica virală a unui fan: „Te rog nu-ți mai tugui buzele. Arata…”

Primul milionar al României și-a dezvăluit rețeta succesului. Poveste demnă de Hollywood

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies