kanald.ro

Actualitate
Strigătul de ajutor al unei tinere znopite în bătaie de iubit, pentru că este de etnie rromă. „M-a lovit în nenumărate rânduri”
Elena Vasile, o femeie de 23 de ani, din comuna Poenarii de Argeș, a fost desfigurată în bătaie de iubitul ei. Tânăra se teme pentru viața ei.
Elena Vasile, o tânără din județul Argeș, trece prin momente grele, după ce a fost bătută cu bestialitate de iubitul ei. Deși familia acesteia nu a fost de acord încă de la început cu această relație, femeia a rămas alături de bărbatul violent.
Invitată să-și spună povestea la o emisiune televizată, tânăra a mărturisit că este agresată de un an de zile de partenerul ei, pe motiv că este de etnie rromă. Ea spune că bărbatul o înșală, consumă alcool și se răzbună pe ea de fiecare dată când tânăra îi cere explicații.
„Nu este prima oară când mă lovește, m-a lovit în nenumărate rânduri, așa, fără motiv. Doar de dragul de a bate pe cineva. Și-a găsit motive, tot el fiind cel care este vinovat în relație. Mă înșela, consuma băuturi alcoolice, se distra cu diferiți prieteni, se purta foarte urât cu mine, iar eu dacă îi ceream explicații, eram bătută și jignită. Tot timpul îmi reproșa că sunt de etnie rromă și că el are fete mult mai frumoase și mai deștepte.”, a povestit ea.
Citeste si: La ce a ajuns să facă reclamă Oana Cuzino după ce a plecat de la Pro TV și și-a făcut site medical
Elena Vasile se teme pentru viața ei
Tânăra susține că bărbatul i-a amenințat familia și îi spunea să nu vobească cu nimeni prin ce trece. Elena regretă această relație, mai ales că părinții nu au fost de acord încă de la început cu ea.
„Tot timpul mi-a amenințat familia, mă bătea și nu puteam să le spun alor mei prin ce trec, deoarece ei nu au fost de acord cu această relație încă de la început, iar eu le-am încălcat cuvântul și am acceptat acest băiat în familia mea cu bună credință.”, a mai zis ea.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Femeia a rămas alături de iubitul ei pentru că a sperat că se va schimba. De fiecare dată când voia să-l părăsească, el îi promitea că nu o să o mai bată. Dar acest lucru dura doar câteva zile, iar apoi se dezlănțuia din nou calvarul.
„Am acceptat totul pentru că el tot timpul căuta să-l iert și vorbea frumos. Mă avea la mână cumva, pentru că știa că-l iubesc. A fost primul băiat din viața mea și tot timpul avea un aport în această chestiune. Îmi zicea să-l iert și că se va schimba, că vom avea o familie, că se va schimba în bine. Se schimba după puțin timp, iar după se transforma din nou într-un monstru”, a mărturisit tânăra de 23 de ani.