kanald.ro
Vedete
Ionuț și Larisa de la „Casa Iubirii” fac nuntă! Fosta concurentă, cerută în căsătorie chiar în avion: „A zis DA”
Ionuț și Larisa de la „Casa Iubirii” și-au dus relația la următorul nivel. Cei doi s-au logodit în avion.
Bucurie uriașă pentru doi dintre foștii concurenți de la „Casa Iubirii”. Ionuț Stoica și Larisa Burean au făcut pasul cel mare, după câțiva ani de relație. Cei doi s-au logodit, chiar în avion. Totul s-a întâmplat în timp ce se îndreptau spre Napoli, acolo unde și-au petrecut vacanța.
În toiul zborului, Ionuț i-a făcut o surpriză uriașă iubitei sale și a cerut-o în căsătorie în avion, în fața tuturor pasagerilor. Blondina, emoționată până la lacrimi, a oferit, bineînțeles, un răspuns afirmativ. Întregul moment a fost imortalizat și publicat ulterior de Ionuț pe Youtube.
„ A zis DA”, a spus unul dintre prietenii foștilor concurenți, imediat după ce Ionuț i-a oferit inelul Larisei.
Ionuț și Larisa au fost despărțiți
Relația dintre Ionuț și Larisa a fost una cu suișuri și coborâșuri. Foștii concurenți au trecut și printr-o despărțire, dar nu au putut să stea prea mult timp unul fără celălalt.
„O să existe mereu ceva între mine și Larisa. Acum avem o relație foarte ok. Eu și Larisa eram prea stresați când eram într-o relație, apoi când ne-am despărțit, ne-am liniștit amândoi. Ulterior, am luat o pauză din a mai vorbi, am încercat să stăm la distanță, am stat. Când s-au liniștit apele, a fost o conjunctură și am vorbit, am discutat lucrurile spuse la nervi. Ne-am dat seama că nu avem de ce să stăm să nu vorbim.
Ne-a fost frică de gura oamenilor, nu am vrut să facem caz din relația noastră. Eu nu vreau să mă ridic pe despărțirea noastră, când vine cineva la mine pe live și întreabă de Larisa îi dau block. Primele zile după despărțire a fost greu, dar nouă ne-au făcut rău anumiți oameni de pe lângă noi. Mi-au fost aduse acuzații că am înșelat-o pe Larisa, că m-am folosit de imaginea ei la podcast. Nu e cazul. Acum suntem super ok.”, spunea Ionuț în urmă cu mai bine de un an, la „Culisele Iubirii”.