 
                            kanald.ro
 
        Stiri
Ferratum Grup, un iniţiator al tehnologiei financiare şi al împrumuturilor mobile, şi-a invitat clienţii din 17 ţări europene să îşi analizeze comportamentul privind cheltuielile în timpul sezonului estival. Un total de 5.685 de familii de clasă mijlocie au completat sondajul despre cât anume şi unde îşi cheltuie veniturile.
 Sondajul indică faptul că, spre deosebire de anul trecut, în 2015 lucrurile se prezintă mai bine pentru familiile europene. Peste 30% dintre acestea  plănuiesc cheltuieli mai mari în vacanţa din această vară comparativ cu anul precedent, iar 40% menţin aceleaşi cheltuieli ca în vara lui 2014. Sondajul a evidenţiat, însă, diferenţe surprinzătoare între ţări.
Sondajul indică faptul că, spre deosebire de anul trecut, în 2015 lucrurile se prezintă mai bine pentru familiile europene. Peste 30% dintre acestea  plănuiesc cheltuieli mai mari în vacanţa din această vară comparativ cu anul precedent, iar 40% menţin aceleaşi cheltuieli ca în vara lui 2014. Sondajul a evidenţiat, însă, diferenţe surprinzătoare între ţări. 
Cum se poziţionează România?  Din Barometrul de vară Ferratum, reiese că 16% dintre români vor cheltui cel mai mult pe călătorii în ţară, 14% pe activităţi distractive de o zi (plajă, piscină, club, restaurant) şi doar 10% vor cheltui pe călătorii în străinătate.
Din Barometrul de vară Ferratum, reiese că 16% dintre români vor cheltui cel mai mult pe călătorii în ţară, 14% pe activităţi distractive de o zi (plajă, piscină, club, restaurant) şi doar 10% vor cheltui pe călătorii în străinătate. 
					
					
Conform Barometrului European de vară Ferratum Grup™, Estonia şi Letonia se află în topul acestei liste, cu cheltuieli de vacanţă (raportat la venitul familiei) de peste 60% (Estonia- 629 EUR, Letonia- 621 EUR). 
Danemarca şi Germania dedică vacanţelor de vară cele mai mici bugete (27%, respectiv 28%). 
 Călătoriile în propria ţară constituie cele mai frecvente cheltuieli în Barometrul European de Vară, reprezentând o medie de 17% din venitul disponibil al unei familii. O destinaţie de vacanţă atât de populară, poate că nu este suprinzător că Spania cheltuie cel mai mult pe călătorii în propria ţară (25%), urmată de Lituania (21%) şi Danemarca (20%).
Călătoriile în propria ţară constituie cele mai frecvente cheltuieli în Barometrul European de Vară, reprezentând o medie de 17% din venitul disponibil al unei familii. O destinaţie de vacanţă atât de populară, poate că nu este suprinzător că Spania cheltuie cel mai mult pe călătorii în propria ţară (25%), urmată de Lituania (21%) şi Danemarca (20%). Clubbing-ul, restaurantele, plaja implică cea de-a doua categorie de cheluieli de vacanţă în rândul celor 17 ţări din studiu, cu Spania conducând din nou clasamentul cu un procent de 24%.
Totuşi, vara nu presupune numai călătorii, restaurante şi petreceri. Barometrul European de Vara™ mai arată că europenii au şi alte priorităţi. De exemplu, 12% din cheltuielile de vară sunt alocate pentru îmbunătăţiri în locuinţe, grădini sau chiar garderobe. 
Bulgarii (21%) şi lituanienii (19%) profită de vremea bună din timpul verii pentru a se ocupa de bricolaj şi grădinărit, în timp ce nemţii îşi dedică 14% din venitul disponibil noilor ţinute estivale. 
					
					
În mod suprinzător, festivalurile sau evenimentele sportive estivale nu sunt atât de populare în rândul clasei mijlocii cum ar fi fost de aşteptat. Numai 5-6% din cheltuieli merg spre astfel de evenimente. 
Deşi privitul sporturilor nu pare a fi o prioritate pentru majoritatea europenilor, practicarea lor rămâne, în mod evident, în topul preferinţelor. 
Cine preferă un stil de viaţă activ se va simţi ca acasă în Polonia unde 1/10 din sumele alocate pentru vacanţa de vară sunt cheltuite pentru sporturi de recreere, precum fotbal, înot şi camping. Restul Europei nici măcar nu se apropie de acest procent. 
Cum s-a desfăşurat Barometrul European de Vară? 
 “Barometrul este un instrument excepţional pentru evaluarea modificărilor în comportamentul consumatorilor în Europa. Grupul deţine peste un milion de clienţi care reprezintă o proporţie echilibrată a tuturor categoriilor de vârstă din clasa medie din cele 22 de ţări în care grupul operează la nivel global. Aceasta creează o oportunitate excepţională de a studia şi compara modificările în comportamentul consumatorilor între diferite ţări. Informaţiile colectate sunt bine fondate şi deosebit de benefice pentru Grup în dezvoltarea serviciilor acestuia”, spune Marko Tuominen, analistul Şef al Grupului Ferratum,    
Sondajul s-a efectuat în 17 ţări europene în care operează Grupul Ferratum şi s-a prezentat sub forma unui chestionar web standardizat pentru toate locaţiile. 
Veniturile au fost declarate în moneda locală, iar investiţia relativă pentru vară este calculată ca raport între cheltuielile estivale şi venitul disponibil al unei familii în fiecare locaţie. Veniturile disponibile au fost ajustate în funcţie de parităţile puterii de cumpărare individuale din fiecare locaţie pe baza cifrelor din 2014 furnizate de Banca Mondială. 
La sondaj au participat 5,685 de familii din 17 ţări europene. Respondenţii au vârste cuprinse între 21-65 de ani (dintre care 60% sunt femei). Venitul mediu net disponibil al familiilor participante este de de 720 – 3.800 EUR. 
În plus faţă de factorii demografici, respondenţii au fost întrebaţi despre venitul lor net lunar disponibil, despre cât cheltuie cu vacanţele de vară, pe ce activităţi de vară cheltuie banii, care este valoarea cumpărăturilor online pentru vacanţă şi cât de repede estimează să îşi refacă echilibrul financiar după vacanţele de vară. 
Toate sumele din sondaj au fost exprimate în moneda fiecărei ţări. Răspunsurile au fost uniformizate pentru a reflecta puterea respectivă de cumpărare din fiecare ţară. Toţi respondenţii au fost anonimi şi nu au primit nicio remuneraţie pentru a participa la sondaj.