Astăzi, 22 august, absolvenții de liceu susțin proba la limba maternă de la Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă.
Ultima probă scrisă de la Bac 2024,sesiunea de toamnă, are loc astăzi, 22 august și este adresată candidaților, care aparțin de minoritățile naționale și au studiat limba maternă.
BAC 2024, sesiunea de toamnă: Subiectele la limba maghiară, germană, croată, italiană, sârbă, slovacă, turcă și ucraineană
Update: Subiectele și baremele de corectare de la limba maternă, de la BAC 2024, sesiunea de toamnă, au fost publicate AICI de Ministerul Educației.
Joi, 22 august, absolvenții de liceu au susținut proba scrisă la limba maternă de la Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă.
Candidații au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele la limba maternă: maghiară, germană, turcă, sârbă, croată, italiană, ucraineană și slovacă.
Subiectele ȘI BAREMELE de la limba maghiară, germană, croată, italiană, sârbă, slovacă, turcă și ucraineană de la BAC 2024 vor fi publicate de Ministerul Educației, azi.
Candidații vor fi conduși în sala de examen, unde vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcție de disciplina și de tipul de subiect.
În intervalul 8:30 – 9:00, candidații vor fi legitimați pe baza actului de identitate și li se va explica modul de desfășurare a probei.
Candidații care dețin materiale/obiecte interzise (telefoane mobile, culegeri, manuale, notițe, însemnări etc., precum și orice mijloace electronice de calcul sau de comunicare) sunt îndrumați spre o sală special amenajată pentru depozitarea acestora.
Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiți în examen.
Ce trebuie să știe elevii care susțin probele la Bacalaureat 2024
După intrarea în sălile de examen, candidații de la Bac 2024 vor fi informați cu privire la:
Eliminarea din examen în cazul pătrunderii în sală cu materiale ajutătoare (manuale, dicționare, notițe etc.), cu telefoane mobile, cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare, cu ghiozdane, poșete etc.
Faptul că subiectele rezolvate pe ciornă sau pe foaia cu subiectele fotocopiate nu se iau în considerare; se folosește doar hârtia distribuită de către asistenți.
Necesitatea de a verifica primirea tipului de subiect corespunzător.
Faptul că, pentru elaborarea lucrării scrise, folosesc doar cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion. Candidații care doresc să corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală.
Pentru probele scrise la disciplinele Matematică și Geografie, candidații pot să utilizeze instrumente de desen.
Completarea datelor de pe colțul primei foi tipizate – fiecare candidat va completa cu majuscule datele de identificare; colțul din dreapta sus al primei foi tipizate, ce conține datele personale, nu se sigilează, anonimizarea datelor personale făcându-se automat în platforma destinată evaluării digitalizate; colțul din dreapta sus al următoarelor foi tipizate conținând datele personale ale candidatului se sigilează. Secretizarea se realizează cu ETICHETE, nu cu lipici.
Numerotarea paginilor – paginile se numerotează doar cu cifre arabe, în partea de jos, în colțul din dreapta; de exemplu, se va nota 3/5 pentru pagina a treia, dacă au fost scrise în total cinci pagini. Se numerotează toate paginile scrise, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri.
Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea intervalului maxim de timp prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră și jumătate de la distribuirea subiectelor în săli.
Candidații pot păstra subiectele doar dacă părăsesc sala după expirarea timpului maxim destinat desfășurării probelor scrise, respectiv 3 ore.