"Sunt trecuta prin rele si prin lacrimi"! Celia a pierdut o sarcina, iar sora ei a fost operata de urgenta

Viata a pus-o la incercare pe Celia, iar usor nu i-a fost deloc! Artista a trecut printr-o serie de probleme, facand fata stresului si durerii.

Autor: R.L.

Celia, una dintre cele mai apreciate artiste din tara, a povestit intr-o emisiune TV despre chinul prin care a trecut.

Sora Celiei a fost operată de urgenţă, din cauza unei pietre la bilă, iar problemele sale de sănătate a ţinut toată familia în alertă.

"A fost ziua sotului meu in urma cu ceva timp, sora mea avea o piatra de trei centimetri la fiere.

Ea stia, dar nu credea ca este atat de mare. Se blocase si nu isi mai revenea, a bagat-o in operatie de urgenta. I-au spus ca nu poate sa plece acasa. E cea mai buna sora din lume, cu toata sinceritatea spun ca nu am mai intalnit un om asa bun. Ne-a tinut in suspans, dar e totul bine cand se termina cu bine. Sunt trecuta si prin bune si prin rele si prin lacrimi", a povestit Celia.

De asemenea, artista a marturisit faptul ca doreste sa se retraga in Australia alaturi de familie: "Incercam sa il ducem pe Angelo in Timisoara la gradinita, dar mai avem nevoie de niste documente din Australia, mai asteptam. O sa mergem si in Australia, acolo vrem sa ne retragem.

In ultimii cinci ani am stat in Bucuresti, Timisoara, Deva si Australia. Toti spun ca e frumos, eu spun ca e obositor. Eu il simt alaturi pe sotul meu, am avut si noi urcusuri si coborasuri, este important sa ne sustinem. Trebuie sa existe o armonie, asta incercam sa facem. In momentul in care am pierdut sarcina a fost o perioada dificila, acum reparam. Eu sunt mai de moda veche, tin foarte mult la familie, suntem potriviti unul pentru celalalt, este important sa facem lucrurile sa mearga".

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

O mai tii minte pe Andreea Cristea, tanara care a murit in urma atacului de la Londra? Sora sa i-a dezvaluit dorintele: "Va fi cel mai bun an al vietii mele"

Valentina Pelinel, declaratii despre ce se intampla in viata ei: "E o lectie importanta"

Halucinant! A mers la cumparaturi si s-a intors acasa. La nici o zi, a fost gasit spanzurat pe strada. Care este explicatia

Luis Lazarus reacționează, după ce s-a spus că s-a infectat cu noul coronavirus: „Plătiți lumea să se vaccineze”

Un gigant a pus lacătul! Închide toate magazinele fizice. Mii de oameni, dați afară

BOMBĂ! Florin Ristei, înșelat și părăsit de iubita superă pentru un bărbat super celebru! Este SCANDAL imens

„Ciuperca neagră” mortală se apropie de România. Atacă inima, creierul şi splina

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies