
kanald.ro
Tânărul de 28 de ani s-a răzbunat pe familia sa pentru că voia să vândă casa.
Actualitate
Tânărul de 28 de ani s-a răzbunat pe familia sa pentru că voia să vândă casa.
O situație halucinantă s-a petrecut marți în Capitală. Deranjat peste măsură de faptul că noua soție a tatălui său și-a dorit să scoată la vânzare imobilul pe care îl deținea bărbatul, fiul acestuia s-a hotărât să se răzbune.
Bărbatul a pus mâna pe o canistră de benzină și, fără să stea prea mult pe gânduri, a dat foc locuinței. Incendiul i-a speriat atât pe părinții piromanului cât și pe vecinii acestuia, care au chemat pompierii imediat ce au observat fumul gros care se ridica din zona imobilului.
La fața locului au ajuns imediat pompierii, cu mai multe echipaje de stingere a focului cu apă și spumă. Totuși, pentru că flăcările erau extrem de mari, acestea s-au extins și la o clădire aflată în apropiere.
Salvatorii au reușit să stingă incendiul într-un final, însă prejudiciul cauzat de tânăr se ridică la aproximativ 60 de mii de euro.
Din primele informații se pare că incendiul nu a afectat structura locuinței, însă există daune semnificative la nivelul pereților și a acoperișului.„În urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate de polițiștii Secției 8, s-a stabilit că bănuit de comiterea faptei este un bărbat, în vârstă de 28 de ani. Probatoriul administrat a relevat faptul că acesta ar fi pătruns fără drept în incinta imobilului, apoi, folosind o substanță inflamabilă, ar fi declanșat un incendiu, care a provocat distrugeri la acoperișul și pereții casei.”
Oamenii legii l-au găsit la scurt timp după ce a provocat incendiul pe tânăr, iar acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar.
Polițiști au deschis o anchetă iar agenții de la Secția 8 Poliție din București continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru infracțiunile de violare de domiciliu și incendiere.
Tânărul de 28 de ani s-a răzbunat pe familia sa pentru că voia să vândă casa.