
kanald.ro
Mohamed Salah
Sport
În cele două meciuri jucate până acum pentru calificările la Cupa Mondială, Egiptul a obținut două victorii. Prima a fost cea contra selecționatei din Djibouti, următoarea venind contra celor din Sierra Leone.
Calificările pentru Cupa Mondială sunt în desfășurare în mai multe continente, printre ele aflându-se și Africa. Egiptul a disputat cel mai recent meci din această campanie împotriva selecționatei din Sierra Leone.
Selecționata unde evoluează starul celor de la Liverpool, Mohamed Salah, a reușit să se impună grație cu scorul de 2-0.
Citește și: Gică Hagi, mesaj pentru fiul său după ce a reușit să înscrie în partida ce a dus România la EURO 2024!
Totuși, la acel meci a avut loc un incident halucinant. Mai precis, conform Sport.ro, în minutul 89 al partidei, mai mulți suporteri ai celor din Sierra Leone au intrat pe teren și s-au îndreptat către Mohamed Salah încercând să-l atace pe fotbalistul din Premier League.
Mohamed Salah
Din fericire, oamenii responsabili cu paza au fost vigilenți și i-au oprit pe fanii celor din Sierra Leone să-l rănească pe Mohamed Salah. După meci, acesta a fost escortat de către mai multe persoane.
Partida dintre Sierra Leone și Egipt s-a terminat cu victoria naționalei lui Mohamed Salah, scorul final fiind de 2-0.
Potrivit platformei Flashscore, primul gol al partidei a fost înscris în minutul 18 de către Trezeguet, jucătorul celor de la Trabzonspor.
Cel care a dat pasa de gol a fost Mostafa Mohamed.Golul care a majorat avantajul echipei oaspete a venit în minutul 62, același Trezeguet aflându-se la finalizare. De data aceasta pasa decisivă a fost livrată de către Mohamed Salah.
Sierra Leone a avut doi jucători eliminați pe parcursul meciului, ambii fiind scoși din teren pentru că au primit două cartonașe galbene. Aceștia sunt Tyrese Fornah Abdul Kabia.
Egiptul face parte din Grupa A de calificare pe zona Africii la Campionatul Mondial din 2026. Mohamed Salah și colegii lui se află pe primul loc, având două victorii după primele două meciuri jucate, conform platformei menționate anterior.
Înainte de victoria contra celor din Sierra Leone, egiptenii s-au impus cu scorul de 6-0 împotriva selecționatei din Djibouti. Pe parcursul acestei partide, Mohamed Salah a marcat patru goluri.