
kanald.ro
Social
O femeie de 31 de ani din Caracal a fost răptită de fostul ei iubit. Polițiștii au intervenit imediat!
O tânără de 31 de ani din municipiul Caracal a fost răpită în timp ce se afla în zona Primăriei din comuna Dobrosloveni. Răpitorul este chiar fostul ei iubit, care a luat-o cu forța și a urcat-o în mașină. Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de marți, 21 septembrie 2021, în jurul orei 8:30.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, prin apel de urgență 112, cu privire la faptul că tânăra ar fi fost răpită.
„Din cercetări a reieșit faptul că o femeie, de 31 de ani, din municipiul Caracal, în timp ce se afla în zona Primăriei din comuna Dobrosloveni, ar fi fost luată cu forța de fostul concubin, un bărbat, de 31 de ani, din comuna Dobrosloveni și introdusă într-un autoturism de culoare gri, după care s-ar fi deplasat
La fața locului, s-au deplasat efective sporite de polițiști, desfășurându-se activități complexe pentru identificarea autoturismului în cauză și depistarea femeii", se arată în comunicat.
În urma intervenție polițiștilor, bărbatul a fost prins pe DN 6, între comunele Radomirești si Mihăești. El se afla alături de femeie și nu se cunosc detalii cu privire la locul în care se îndreptau.
Tânăra a fost căutată de peste 100 de jandarmi și polițiști.„În urma activităților desfășurate, bărbatul în cauză a fost depistat de patrula din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Dăneasa, pe DN 6, între comunele Radomirești si Mihăești, acesta fiind împreună cu femeia", au mai transmis reprezentanții IPJ Olt.
Bărbatul de 31 de ani a fost săltat de către polițiști și se află în aceste momente la Poliția municipiului Caracal, acolo unde a fost dus pentru cercetări. Imaginile în care oamenii legii îl găsesc pe bărbat și o salvează pe femeie au ajuns deja în mediul online.