kanald.ro
Actualitate
Tânărul înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova s-a trezit din comă! Primul lucru pe care l-a cerut, imediat după ce și-a revenit. Ți se face pielea de găină
Băiatul de 20 de ani, care a fost înjunghiat în timp ce se afla cu iubita lui la Grădina Botanică din Craiova, și-a revenit din comă.
O tragedie fără margini a avut loc în Craiova, acolo unde o adolescentă de 14 ani a fost înjunghiată mortal de un tânăr de 17 ani, elevul unei școli militare. La rândul său, a fost atacat și un tânăr de 20 ani, mai precis iubitul fetei care a fost ucisă, acesta fiind în comă până de curând.
Din fericire, tânărul s-a trezit și acum este conștient, conform Cancan.ro. Potrivit aceleiași surse, băiatul reușește să articuleze câteva cuvinte, însă deocamdată nu poate vorbi cursiv.
Totodată, prin semne, victima a încercat să afle detalii despre iubita lui, Melis, în vârstă de 14 ani, însă până acum, acestuia nu i s-a spus că adolescenta a murit în masacrul de la Grădina Botanică.
De precizat este că, locuitorii orașului Craiova s-au mobilizat astăzi, 29 februarie, și au mers la centrele de transfuzii din oraș pentru a dona sânge, pentru victima de 20 de ani.
Detalii cutremurătoare despre crima de la Grădina Botanică din Craiova
În urmă cu doar câteva zile, doi tineri se plimbau prin Grădina Botanică din Craiova, atunci când au fost atacați de un adolescent de 17 ani, elev al unei școli militare, care avea asupra sa un cuțit.
Melis, care avea 14 ani, abia susținuse examenul de capacitate, însă din păcate, nu a mai aflat rezultatele, căci s-a stins în urma tragediei petrecute la Grădina Botanică. Iubitul ei s-a trezit recent din comă, fiind conștient, însă nu știe încă ce s-a întâmplat cu fata pe care o iubea.
Cât despre elevul criminal, până acum se știe că, aceasta avea des accese de furie și fusese sancționat disciplinar la școala militară. De asemenea, acesta avea frecvent conflicte cu tatăl său și în urmă cu câțiva ani, adolescentul chiar a fugit de acasă, fiind găsit atunci de poliție în șoc hipotermic.