kanald.ro
Actualitate
Tanti Hima stă de 75 de ani în leprozeria de la Tichilești. Bătrânica de 93 de ani a fost vizitată de Ministrul Sănătății
O bătrânică de aproape 93 de ani, întâlnire cu Ioana Mihăilă, Ministrul Sănătății!
Tanti Hima, o bătrânică ce urmează să împlinească vârsta de 93 de ani, a fost adusă la leprozeria din Tichilești, acum 75 de ani. De atunci, femeia nu a mai plecat. Femeia are o poveste impresionantă în spate, dar și dureroasă în același timp, căci nu este ușor să-ți trăiești viața într-un spital.
De 75 de ani, tanti Hima își duce veacul la singurul spital din țară, care tratează lepra
Bătrânica s-a întâlnit cu Ioana Mihăilă, Ministrul Sănătaţii, dar şi cu secretarul de stat Monica Althamer, care au vizitat sâmbătă, 29 mai, Spitalul Tichileşti din Tulcea, ultimul spital de specialitate- dermatologie din România care se ocupă cu tratarea
„ În primul rând, au mulţumit personalului din spital pentru dedicare, mai ales că, la începutul pandemiei, timp de trei luni, managerul şi personalul medical au ales să se izoleze în spital, pentru a proteja pacienţii.
Ioana Mihăilă a cunoscut-o şi pe Tanti Hima, care urmează să împlinească în iunie 93 de ani. Bătrâna are o poveste de viață specială, dar dureroasă în același timp.
Tanti Hima a fost adusă la leprozeria de la Tichileşti în urmă cu 75 de ani. De atunci a rămas aici.„ Pentru ea şi pentru încă 8 pacienţi, Tichilesti nu este un spital, este acasă, iar personalul medical este familie”, transmit cei de la Ministerul Sănătății. Din anul 1928 leprozeria de la Tichileşti, judeţul Tulcea, funcţionează fără întrerupere.