Tatăl lui Răzvan Ciobanu, prima declarație după moartea fiului său! E incredibil ce le-a spus anchetatorilor

Tatăl lui Răzvan Ciobanu nu a avut până acum o reacție legată de tragica moarte a fiului său, însă el le-a dat o declarație oamenilor legii.

Autor: A. I.

Tatăl lui Răzvan Ciobanu le-a declarat polițiștilor că fiul lui se îndrepta spre Vâlcea, dar respectivul drum nu ducea spre localitatea amintită. 

Citeste si: Prin ce trece Oana Lis de când a aflat că are cancer de piele: „Vrei doar să plângi”. Ce mesaj emoționant a transmis vedeta pe Internet- kanald.ro

Citeste si: ”Afacerea” cu refugiați nu mai merge. Românii îi dau afară pe ucraineni din case- stirileprotv.ro

Ulterior, un alt membru al familiei a dezvăluit că Răzvan Ciobanu își anunțase familia că pleacă spre Vâlcea.

Era plecat de trei zile. Ne-a spus că pleacă la Vâlcea. Ne-a mințit! Acum aflăm că, de fapt, a mers la un festival de muzică, în Mamaia, pentru că avea la mână o brățară cu însemnele evenimentului când a fost găsit mort ”, a declarat un membru al familiei lui Răzvan Ciobanu, citat de Cancan.

Cumplita tragedie în care Răzvan Ciobanu și-a pierdut viața în această dimineață a șocat pe toată lumea. Fanii, admiratorii, colegii de breaslă și familia sunt îndoliați și regretă trecerea în neființă a celebrului creator de modă. Moartea lui este în continuare învăluită în mister, întrucât nu se cunoaște exact ce a cauzat accidentul și dacă de vină a fost oboseala, viteza sau și-a dorit să-și pună capăt zilelor, așa cum s-a speculat în presă.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Când va fi înmormântat designerul Răzvan Ciobanu! Unde va fi depus trupul lui

Ultima poză cu Răzvan Ciobanu! Nimic nu anunța tragedia care a șocat România

Filmul complet al accidentului care l-a ucis pe Razvan Ciobanu! Ce s-a intamplat, de fapt, cu creatorul de moda

Yıldız din serialul Prețul fericirii, tablou impresionant de familie! Iată cine sunt cele mai dragi și iubite persoane din viața celebrei actrițe Eda Ece!

Calendar ortodox 30 martie 2023. Ce sărbătoare este joi?

“Îmi dă fiică-mea șervețele întruna, pentru că de 10 minute plâng.” Gina Pistol a izbucnit în lacrimi, după ce a publicat prima poză cu chipul lui Josephine

Dinu Maxer a rupt tăcerea și a oferit primele detalii despre divorțul de Deea Maxer. Fosta lui soția a trimis un mesaj în direct: "Incompatibili în principii, dorințe,...

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies