
kanald.ro
Răzvan Dragomir și Roberta
Evenimente
Răzvan Dragomir, tatăl Robertei a făcut noi declarații despre tragedia în care fiica sa și-a pierdut viața.
Tragedia care a avut loc în localitatea 2 Mai, în urmă cu câteva săptămâni, a cutremurat o țară întreagă! Vlad Pascu a fost adus la sediul parchetului pentru a fi audiat în dosarul tragediei pe care a produs-o și în urmă căreia au murit două persoane. Tatăl uneia dintre victime a vorbit despre această situație. Ce a spus părintele îndoliat?!
Tragedia din localitatea 2 Mai a îndoliat două familii care încă își plâng copiii.
Reamintim că Vlad Pascu s-a urcat la volan sub influența substanțelor interzise și a lovit un grup de șase persoane, dintre care două au murit.
Roberta este una dintre cele două persoane ucise de Vlad Pascu, iar în urmă ei a rămas un tată care încă își plânge copilul și care își dorește doar să se facă dreptate.
„Oameni buni, nu îmi vreau decât copilul înapoi! Restul nu mă interesează. Să facă legea ce trebuia să facă demult. Părinții și poliția din zonă sunt de vină pentru moartea copiilor noștri. Să plătescă și polițiștii care l-au protejat. Despre protecție nu vorbește nimeni", a spus Răzvan Dragomir, tatăl Robertei, pentru Antena 3 CNN.
În urmă cu câteva ore, Vlad Pascu și tatăl său, Mihai Pascu au fost aduși în fața procurorilor DIICOT pentru a fi audiați în cazul tragediei din localitatea 2 Mai.
O conversație telefonică dintre cei doi, din ziua tragediei, a fost făcută publică, atunci când tânărul îi povestea părintelui său că a fost oprit de oamenii legii, afaceristul replicându-i că va rezolva el întreaga situațuie.
„Lasă, tată, că o să dau eu un telefon cuiva. Nu îți ia nimeni permisul. O să îți ceară scuze polițistul ăla că te-a oprit”, ar fi spus Mihai Pascu, potrivit adevărul.ro.
„Ăștia nu îmi fac nimic. Așteaptă-mă, că nu întârzii mult!”, a replicat Vlad Pascu.