kanald.ro
Vedete
Teo Trandafir, îndurerată după moartea Mioarei Roman. Nu se aștepta la o astfel de veste. Mama Oanei i-a fost profesoară de limba arabă: „O personalitate incredibilă” / EXCLUSIV
Teo Trandafir a reacționat imediat după ce s-a aflat că Mioara Roman a trecut la cele sfinte.
Mioara Roman a murit în somn, în noaptea de joi spre vineri, la ora unu, vestea fiind făcută publică de fiica sa.
Dis de dimineață, Oana Roman a publicat un mesaj trist în mediul online, prin care și-a strigat durerea pierderii mamei sale și i-a declarat, încă o dată, toată iubirea și recunoștința ei.
Teo Trandafir, cuvinte mari la adresa Mioarei Roman
Mioara Roman a murit cu două luni înainte de a împlini 84 de ani, după o luptă grea cu tot felul de probleme de sănătate, lăsând în urma sa o mare de durere, dar și amintiri care o pun, prin ochii celor care au cunoscut-o, pe un piedestal.
Teo Trandafir este una dintre persoanele publice care au avut o legătură specială cu Mioara Roman. Fosta soție a lui Petre Roman i-a fost profesoară de limba arabă vedetei, perioadă care va rămâne mereu vie în amintirea lui Teo.
În exclusivitate pentru WOWbiz.ro, Teo Trandafir a avut numai cuvinte de laudă la adresa Mioarei Roman. Vedeta a rememorat momentele în care, pur și simplu, spune ea, Mioara Roman îi tăia respirația prin inteligența și frumusețea sa.
Conform spuselor vedetei, mama Oanei Roman a fost o femeie ce a dobândit de-a lungul vieții o cultură generală cum rar se poate întâlni la o persoană, pe care a dat-o mai departe prin tot ce a spus, a făcut și prin toți oamenii pe care i-a întâlnit.
Mioara Roman
Citește și: Mioara Roman a murit. Câți ani a durat căsnicia dintre Mioara și Petre Roman
Iar o dovadă în acest sens, spune Teo Trandafir, rămâne interviul pe care Mioara Roman l-a realizat cu Yasser Arafat, fostul lider palestinian, comandantul organizației Fatah și președintele Organizației de Eliberare a Palestinei.
”Mioara Roman m-a fascinat când am cunoscut-o. Și vorbim aici de 1986. Era de o frumusețe incredibilă și de o inteligență remarcabilă. Acesta e motivul pentru care, de cate ori mi se adresa, rămâneam fără aer. Mi-a fost profesoară de limba arabă în facultate. O personalitate incredibilă, de o cultură cum rar îți e dat să întâlnești în viață. Mioara Roman a fost unul dintre puținii vorbitori de limba arabă din România. Și numai prin faptul că i-a luat interviu lui Yasser Arafat, am spus totul despre capacitatea ei de a vorbi această limbă. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a spus Teo Trandafir, în exclusivitate, pentru WOWbiz.