kanald.ro
Vedete
The Mono Jacks lansează noul album „Norul Nouă” pe 12 mai la Sala Palatului din București
‚Norul Nouă’ este al 5-lea release discografic al trupei, fiind cel de-al 3-lea album înregistrat cu cea mai prolifică componenta a formației, care a adus începând cu anul 2017, albumele Usor Distorsionat și Gloria. Materialul este disponibil pe toate platformele de streaming și în format fizic la concertele din turneu.
The Mono Jacks – O să încep de luni
„Este un album care a fost înregistrat în doua etape, la aproape un an distanta. Din sesiunile de înregistrări au fost alese 10 piese câștigătoare, iar ele constituie un album care este probabil cel mai optimist album al trupei”, declară Doru Trăscău, solistul The Mono Jacks.
Înregistrările albumului au avut loc la UNDA Recording cu producătorul Dan Georgescu, iar masterul este semnat de Emil Dragomirescu de la Tides Audio.
Despre The Mono Jacks
The Mono Jacks sunt o poveste despre perseverență, dăruire și urmărirea până în pânzele albe a visurilor care te definesc. Trupa fondată de Doru Trăscău (ex-ab4) în 2008, care a lansat un album de debut bine primit – Now In Stereo – în 2010, a depășit numeroase schimbări de componență și un hiatus de doi ani până s-a regrupat, în 2017, în formula actuală. Cu o energie regăsită, The Mono Jacks au lansat la finalul aceluiași an mult așteptatul disc secund, Ușor distorsionat, un succes răsunător și eminamente neașteptat care a încununat 9 ani de eforturi, căutări și muncă făcută din pasiune.
Cu trei single-uri care au intrat repede în conștiința ascultătorilor de alternativ – „Un sfert de secundă”, „Infinit” și „1000 de DA”, și din ce în ce mai multe concerte cu casa închisă în toată țara, The Mono Jacks au lucrat în același timp neobosit la muzică nouă. Gloria, cel de-al treilea album, a sosit repede, la începutul lui 2020, lansat printr-un concert sold-out la Arenele Romane din București. Pe parcursul celor 11 piese The Mono Jacks reiau abordarea muzicală la intersecția dintre indie, alternative și post-punk, rafinând o amprentă stilistică proprie împreună cu versurile în română.
Muzica lor a răsunat până acum la mari festivaluri (Sziget, Exit Festival, Eurosonic Noorderslag, ARTmania, Electric Castle) cât și prin turnee în toată țara, vorbind despre gânduri și sentimente pe care le trăim cu toții.