
kanald.ro
Exclusiv
Veta Biriș și-a deschis sufletul pentru WOWbiz.ro și ne poartă într-o călătorie de poveste, în lumea Crăciunului de altă dată, atunci când zăpezile erau nelipsite, când stratul de omăt era mare, iar copiii colindau din poartă în poartă toată noaptea.
Spiritul Sărbătorilor s-a instalat în casele tuturor românilor, Crăciunul și-a adus magia, iar poveștile de familie și mesele alături de cei dragi sunt cel mai frumos moment al zilei. Odată cu aceste clipe de poveste, WOWbiz.ro vă prezintă un interviu de excepție cu Veta Biriș, artista amintindu-și cu drag de Crăciunurile copilăriei petrecute în Transilvania.
Veta Biriș s-a născut în 1949 la Veseuș, județul Alba și, în ciuda popularității și a numeroaselor șanse, interpreta de muzică populară nu și-a părăsit niciodată satul natal și a preferat să rămână în localitatea de poveste ce i-a fost, vreme de peste șapte decenii, acasă.
Își amintește cu drag de toate tradițiile de Crăciun și mărturisește că adesea preferă să refuze spectacolele din ziua de 25 decembrie, alegând să petreacă timpul acasă, alături de soț și de familie. An de an colindătorii le trec pragul, deși obiceiurile s-au schimbat, iar acum în loc de portocale și nuci, tinerii primesc bani în noaptea în care merg și cântă din casă în casă.
Interpreta de muzică populară Veta Biriș
Îndrăgita interpretă de muzică populară și-a deschis sufletul și ne-a povestit cum își va petrece Sărbătorile anul acesta. Veta Biriș recunoaște că alege să petreacă timpul acasă, alături de soțul ei și de familie, iar momentul în care vin colindătorii este una dintre tradițiile ei preferate.
Citește și: Felicitări de Crăciun 2024. Poze cu text, urări și mesaje speciale la Nașterea Domnului
„De Crăciun eu nu prea plec de acasă pentru că la noi încă se mai păstrează tradiția, încă mai merg copiii la colindat. Recunosc că nu mai facem colacii din pită pe care îi făceau mama și bunica mea și eu am ajuns să fac colaci abia după ce m-am măritat, dar cu timpul s-au dus și aceste obiceiuri, dar vin copiii pentru că le trebuie bănuți și mă bucur pentru că vin și colindă.
Nu contează ce le dai, dar cel mai mult se bucură de bănuți. Nu le mai trebuie ciocolată, nu le mai trebuie mere, nuci”, a povestit Veta Biriș, pentru WOWbiz.ro.
Decorațiunile puse în bradul de Crăciun
Artista mărturisește că se bucură ori de câte ori vede că tinerii încă păstrează tradițiile. Interpreta de muzică populară va rămâne acasă de Craciun, unde se va ocupa de preparatele tradiționale și spune că nici ea nu va lipsi de la colindat.
„Mă bucur mult când văd că cei mici își doresc să îmbrace în continuare costumul popular, să vină la colindat, să își dorească să cânte, să joace. Este un lucru extraordinar. Sute și zeci de copii din aproape toate zonele pe unde am umblat eu, așteaptă acest moment. Am întâlnit foarte mulți copii care își doresc să păstreze tradiția colindului.
Stăm toată noaptea și colindăm așteptăm colindătorii și cu siguranță vom mai merge și noi la colindat”, a dezvăluit Veta Biriș, pentru WOWbiz.ro.
Pentru masa din ziua de 25 decembrie, interpreta de muzică populară va pregăti sarmalele cu mămăliguță, iar în cea de-a doua zi de Crăciun va servi o supă cu tăieței gătită după o rețetă tradițională.
„De Crăciun, nu fac multe preparate. Fac sarmalele cu mămăliguță în prima zi de Crăciun, iar a doua zi fac o supă grasă cu tăieței și mai fac o friptură, avem și cozonac, cam așa se sărbătorește pe la noi”, a mai spus artista.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!
Interpreta de muzică populară Veta Biriș