WowNews logo WOWnews
Stories
Imagine cu caracter ilustrativ

Imagine cu caracter ilustrativ

Evenimente

Tragedie fără margini în Sibiu! O fetiță în vârstă de trei ani, dar și fratele său de doar un an s-au ales cu arsuri grave, după ce mama lor a încercat să aprindă focul în sobă folosind benzină

Doi copii au fost transportați de urgență la spital, după ce au suferit arsuri grave la față, mâini și picioare.

Un eveniment tragic s-a petrecut astăzi la o fermă din Sibiu. Din nefericire, o fetiță în vârstă de trei ani, dar și fratele său de doar un an, au ajuns de urgență la spital. Micuții au suferit arsuri grave la nivelul feței, mâinilor și picioarelor. Cum s-a petrecut totul?

Cei doi copii s-au ales cu arsuri grave

Alarma a fost dată în această dimineață la o fermă din localitatea Marpod, județul Sibiu. Se pare că o femeie ar fi încercat să aprindă focul în sobă în timp ce își ținea copilul de doar un an în brațe, iar fetița de trei ani se afla la rândul său în apropiere.

Din păcate, aceasta a folosit benzină, un lichid inflamator, care a produs o deflagrație

Citeste si: Gabriela Cristea a ajuns cu fiica ei la spital, chiar din timpul petrecerii de aniversare a celei mici. A lăsat invitații și a plecat de urgență. “Recuperarea este de lungă durată.”- kfetele.ro

Citește și: Verdict controversat în cazul lui Andrei, copilul care a pierit la spitalul din Târgu Jiu pentru că medicul de gardă nu a vrut să-l opereze

„În jurul orei 11.00, prin apel 112, un bărbat a sesizat faptul că doi copii au suferit arsuri în timp ce se aflau într-un imobil de pe raza localității Marpod. Din primele verificări efectuate a rezultat că, în jurul orei 10.55, o femeie ar fi încercat să aprindă focul într-o sobă, în timp ce își ținea în brațe fiul, în vârstă de 1 an, în apropiere aflându-se și fiica ei, în vârstă de 3 ani. În urma utilizării necorespunzătoare de către femeie a materialelor combustibile (benzină), s-a produs o deflagrație care a cauzat vătămarea corporală a celor doi copii”,

spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Imagine cu caracter ilustrativ

Imagine cu caracter ilustrativ

[Sursa foto: PixaBay]

Citește și: Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Circula regulamentar când un șofer teribilist a intrat cu viteză într-o curbă și a pierdut controlul volanului, apoi a lovit-o în plin. Apropiații sunt în stare de șoc: "N

La fața locului au ajuns un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu și un echipaj SMURD cu medic.

Fetița a fost preluată de ambulanță, în timp ce băiețelul a fost transportat de echipajul SMURD. Cei doi copii au fost duși la Centrul de Primiri Urgențe Luther din Sibiu. Din nefericire, aceștia aveau arsuri grave la față, mâini și picioare.

Citește și: Alertă de incendiu la Spitalul Marie Curie din București! Un medic a fost cel care a dat alarma, după ce a simțit miros de fum

Citeste si: Doi foști concurenți au revenit în „Casa iubirii”! Dorobanțu a izbucnit de fericire: „Nu cred! Mi s-a făcut pielea de găină”- kanald.ro

Citeste si: Ce s-a întâmplat cu bărbatul care a căzut dintr-un balon cu aer cald? Tragedia a paralizat întreaga zonă, iar DUREREA celor care l-au privit neputincioși va rămâne pentru totdeauna: "Suntem profund întristați"- radioimpuls.ro

„Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgentă în localitatea Marpod unde doi minori, un băiețel în vârstă de aproximativ un an și o fetiță în vârsta de aproximativ 3 ani au suferit arsuri la nivelul feței și ale membrelor superioare și inferioare. Băiețelul a fost transportat de urgentă de către echipajul SMURD cu medic la CPU Luther”, spune Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu. 

De menționat este și faptul că polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita efectuează acum cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, potrivit Oradesibiu.ro.

Imagine cu caracter ilustrativ

Imagine cu caracter ilustrativ

[Sursa foto: PixaBay]