kanald.ro
Stiri
Tragedie în curtea unei mănăstiri! S-a stins din viaţă la doar 36 de ani
Un bărbat în vârstă de 36 de ani s-a stins din viaţă chiar în curtea unei mănăstiri unde venise pentru a se ruga. Tragedia ar fi putut, însă, fi evitată, dacă oamenii care au observat că tânărul se simte rău ar fi chemat un echipaj medical.
Originar din comuna Homocea, Vrancea, bărbatul a venit la Mănăstirea Rarău pe 13 august. La scurt timp, însă, acestuia i s-a făcut rău chiar în timp ce asista la slujba religioasă. Cei prezenţi l-au scos în curtea mănăstirii şi i-au acordat ajutor.
Părea că şi-a revenit şi că problemele medicale s-au rezolvat, aşa încât nimeni nu a considerat de cuviinţă să cheme o ambulanţă şi un echipaj medical.
Ulterior, însă, el a fost găsit mort. Abia atunci a fost chemat un echipaj medical şi în ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul n-a mai putut fi salvat. Medicii legişti vor efectua necropsia, ocazie cu care se va stabili şi cauza exactă a decesului.