Tragedie în Vaslui! Două prietene s-au stins din viață într-un cumplit accident rutier, la doar 10 kilometri distanță de locul în care lucrau împreună. Cum s-ar fi produs totul
Două prietene de 22 și 38 de ani s-au stins din viață, la scurt timp după ce și-au terminat programul la locul de muncă.
Bianca și Petronela, două prietene bune, s-au stins din viață în timp ce se întorceau acasă de la serviciu. Tânăra de doar 22 de ani care se afla la volan a pierdut controlul mașinii sale și a izbit autoturismul de un copac. Din păcate, aceasta a murit pe loc.
Două prietene bune au murit la scurt timp după ce au plecat de la serviciu
Bianca și prietena ei, Petronela erau colege de serviciu, iar seara trecută după ce și-au terminat tura au plecat spre casă împreună.
Tânăra de 22 de ani s-a oferit să o ducă acasă pe Petronela, însă la nici 10 kilometri de restaurantul la care lucrau, aceasta n-a mai reușit să țină mașina pe șosea și s-au izbit violent de un pom.
„ La sosirea echipajelor de intervenţie, era un accident grav avariat în care se aflau două persoane încarcerate, inconştiente.
Au fost începute procedurile de încarcerare. Una dintre ele fiind declarată decedată. Cea de-a două victimă a răspuns pozitiv manevrelor de resuscitare, după care a fost trasnportată la compartimentul de primiri urgenţe Bârlad.”, a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvant ISU Vaslui, potrivit Observator.
Bianca a murit pe loc, iar Petronela a fost transportată la spital. Din cauza rănilor grave, câteva ore mai târziu, femeia de 38 de ani s-a stins și ea din viață. A lăsat în urmă doi copii. Patronul restaurantului la care cele două lucrau este în stare de șoc și îi pare extrem de rău de pierderea celor două angajate.
„Bianca, doar din bunătatea ei s-a întâmplat. Fiind un copil foarte bun, cu o bunătate inimaginabilă.
Din bunătatea ei, ea s-a oferit să o ducă acasă pe prietena ei. Nu doar în seara asta, o ducea mereu acasă. Am înţeles că nu aveau centură, nu purtau centura. Nu ştim motivul. Viteză, vorbea la telefon, i-a orbit cineva din faţă, cam astea ar fi variantele.
Am pierdut doi oameni foarte buni. Petronela avea familie, Bianca tânără. Am fi vrut să jucăm la nunta ei nu să se întâmple ce s-a întâmplat.”
, a spus patronul restaurantului la care cele două fete lucrau, potrivit sursei menționate anterior.
Tragedie în Vaslui! Două prietene s-au stins din viață într-un cumplit accident rutier, la doar 10 kilometri distanță de locul în care lucrau împreună. Cum s-ar fi produs totul
Scene ireale la noul termen de judecată din procesul lui Vlad Pascu! Magistrata care se ocupă de caz a gafat din nou. Ce a putut să o întrebe pe mama Robertei, una dintre victime: „Nu am văzut copilul”