
kanald.ro
Vedete
Laura Cosoi le este recunoscătoare fanilor săi pentru că i-au fost alături în toată această perioadă grea. Actrița a postat un mesaj pe rețelele sale de socializare.
Laura Cosoi este una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe din țara noastră. Chiar dacă ar părea că are viața perfectă, cu o carieră impresionantă în actorie și o familie minunată, așa cum mulți nici măcar nu îndrăznesc să viseze, artista a trecut la rândul său printr-o mulțime de probleme.
Chiar cu doar câteva zile înainte de sărbători a primit o veste pe care nu ar fi așteptat-o niciodată. Din nefericire, mama sa, Ligia Cosoi, a trecut în neființă.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Laura Cosoi este iubită și apreciată de mulți români. Vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde se bucură de o comunitate unită. Mai mult decât atât, nu se ferește niciodată să spună lucrurilor pe nume și să împărtășească atât momentele frumoase, cât și pe cele mai puțin frumoase.
În mediul online, artista și-a dezvăluit întotdeauna și latura vulnerabilă, dar și problemele pe care ea sau familia ei le-au întâmpinat. Din nefericire, așa s-a întâmplat și în data de 19 decembrie 2023, atunci când mama ei, Ligia Cosoi, s-a ridicat la Ceruri. Tot atunci a postat un mesaj sfâșietor în mediul online, iar fanii i-au transmis o mulțime de încurajări și gânduri bune, pentru a o putea face să treacă mai repede peste această pierdere.
Laura Cosoi
Mai mult decât atât, urmăritorii săi au fost surprinși, dar totodată, extrem de fericiți, atunci când Laura Cosoi a anunțat că este însărcinată pentru a patra oară. De asemenea, i-au spus că este un semn pe care mama sa i-l transmite, chiar și dincolo de moarte.
Acum, la câteva zile distanță, artista și familia sa au plecat într-o vacanță pe care o plănuiseră cu mult timp în urmă. Laura Cosoi a avut ocazia să se liniștească și să-și pună ordine în gânduri, motiv pentru care a ținut foarte mult să le mulțumească tuturor fanilor, care au fost alături de ea la fiecare pas și i-au transmis întotdeauna doar gânduri pozitive.
Citeste si: A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii: Ce recomandă medicii- kanald.ro
„Trebuie să mărturisesc că vă port o profundă recunoștință pentru faptul că îmi sunteți alături în această perioadă. Vă mulțumesc pentru bunătate, grijă, dragoste…am simțit fiecare cuvânt de încurajare venit din suflet. Trec printr-o etapă de vulnerabilitate, cu sentimente amestecate și încerc să iau fiecare lucru așa cum vine. Dar am inima plină, că vă am în viata mea!”, a mărturisit Laura Cosoi prin intermediul rețelelor de socializare.
Laura Cosoi și mama sa, Ligia Cosoi