kanald.ro
Demi, tânăra care a murit după o operație estetică, și iubitul ei
Demi, tânăra care a murit după o operație estetică, și iubitul ei
Actualitate
Durere fără margini după ce Demi, o tânăra de 26 de ani, s-a stins din viață, în urma unei operații estetice.
Demi Agoglia, în vârstă de 26 de ani, s-a stins din viață după ce a suferit o operație estetică, despre care medicii, însă, au spus că a fost un succes. Originară din Manchester, Demi mersese în Turcia pentru intervenția estetică, dar cu doar câteva ore înainte să se întoarcă acasă, aceasta a dorit să meargă la clinica din Istanbul pentru un control, confruntându-se cu dureri în piept.
Atunci când se afla în taxi, alături de iubitul ei, tânăra ar fi suferit un atac de cord, partenerul de viață încercând să o resusciteze.
Din nefericire, Demi era și mama a trei copii, care acum au rămas orfani de mamă.
Apropiații lui Demi Agoglia nu și-au revenit nici acum din șoc și sunt îngenuncheați de durere după ce au aflat vestea tragică.
Mesajele de ”Adio” au curs pe rețelele de socializare, iar sora mai mică a tinerei, Georgina, a postat un videoclip sfâșietor, alături de un mesaj.
„Mi-am pierdut sora ieri. Mi-e atât de dor de tine, Demi. Nimic nu mai pare real. Nimic nu va mai fi la fel fără tine, te iubesc Demi x.” , este mesajul surorii lui Demi.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
De asemenea, una dintre prietenele tinerei este, la rândul ei, șocată de ceea ce s-a întâmplat și cu ultimele puteri a transmis un mesaj dureros pe rețelele de socializare.
„Strălucește asupra băieţilor tăi frumoşi Demi şi trimite-le puterea de care vor avea nevoie pentru a trece peste asta, nu mi te pot scoate din minte, trebuie făcute mai multe în privința acestor companii stupide. Erai perfectă deja și acum nici măcar nu mai exişti.”, a transmis una dintre prietenele lui Demi.