kanald.ro
Vedete
Tzancă Uraganu, lecție pentru toți lăutarii! Artistul a vorbit deschis despre dedicațiile pe care le primește la evenimente: „Din partea mea nu există așa ceva” | EXCLUSIV
Tzancă Uraganu a dezvăluit cât de importante sunt pentru el dedicațiile.
Tzancă Uraganu este unul dintre cei mai de succes cântăreți de manele. Orice piesă scoate devine hit și are o comunitatea foarte numeroasă de fani.
Tzancă Uraganu, totul despre dedicațiile de la evenimente
La fiecare petrecere care cântă, e imposibil ca Tzancă să nu primească valute fără număr, pentru dedicații. Artistul ne-a mărturisit într-un interviu exclusiv că nu pentru el acestea nu reprezintă ceva important, primordial fiind atmosfera pe care o creează.
„Noi nu am venit pentru dedicații, nu ne interesează. Am venit să dăm dedicații mai repede, pentru că la noi în familie nu am venit să dăm dedicații, cu cântarea, cel puțin nu din partea mea. Noi am venit să mă distrez, să mă simt bine, pentru că astea sunt petrecerile de care ne bucurăm și noi. Tot timpul suntem peste tot la toată lumea și facem și pe alții să se simtă bine și mai trebuie să ne simțim și noi bine la petrecerile noastre, cele pe care le avem unii cu alții.”, a declarat Tzancă Uraganu.
Tzancă Uraganu a devenit tată a patra oară
Tzancă Uraganu nu este doar un artist împlinit, ci și un tată fericit. Acesta are 4 copii, două fete și doi băieți, de care se bucură la maxim. Ne-a recunoscut că își iubește copiii enorm și că sunt cel mai de preț lucru din viața lui.
„Copiii sunt dați de la Dumnezeu, este o minune în viața unui om, pentru că fără copii nu ai cum să trăiești niciodată. Dorința mea este să fim sănătoși toți cei pe care îi iubesc, copiii mei să fie sănătoși și să-I mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru tot ce a făcut pentru mine.”, a mărturisit Tzancă Uraganu, pentru WOWbiz.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!