
kanald.ro
Mama fetei de 12 ani găsită moartă
Actualitate
Mama fetei de 12 ani găsită moartă în canapea a fost audiată de anchetatorii români.
Mama fetiței al cărui cadavru a fost descoperit într-o canapea dintr-un apartament din Berceni a fost audiată în Spania, prin sistem video, de anchetatorii români. Femeia susține că nu ea este vinovată de moartea fiicei ei, astfel principalul suspect devenind concubinul acesteia. Bunica minorei rupe tăcere și dezvăluie ultima conversație cu fiica ei.
Fata se afla în custodia tatălui biologic, care din luna aprilie nu mai știa nimic despre copilul lui.
Pe data de 21 aprilie, minora alături de mamă și iubitul ei, trebuiau să vină în vizită, însă nu au mai ajuns la locul de întâlnire. Pe data de 5 mai, tatăl a dat-o dispărută la poliție.
„Venim vineri acasă toți. Ana are telefonul stricat. Venim vineri pe la voi. E cu noi, nu vrea să mai meargă acasă. Venim vineri”, i-a scris mama Anei bunicii acesteia.
Familia paternă a fetei a fost chemată pentru a da declarații. După ce au fost la INML, unchiul și bunica au mers la poliție. Rudele sunt încă șocate de cele întâmplate și resping ideea cum că mama ar fi avut vreo legătură.
Trupul fetiței de 12 ani a fost găsit în lada unei canapele, băgat într-un sac. Potrivit medicilor legiști, minora a avut parte de un sfârșit violent.
Femeia le-a declarat auditorilor ca nu ea este vinovată de moartea fiicei ei, astfel iubitul acesteia ajungând primul pe lista suspecților. Mama fetei și iubitul ei au închiriat apartamentul din sectorul 4, unde a fost găsit un cadavru care, în urma testelor ADN, s-a dovedit a fi al fetei femeii.
„La data de 6.06 2023, în baza concluziilor expertizei genetice judiciare efectuate de Institutul Național de Criminalistică, s-a stabilit că persoana decedată, găsită într-un sac de plastic în lada canapelei unei locuințe din municipiul București, sectorul 4, este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui minorei”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.