kanald.ro
Vedete
Ultimul mesaj pe care fiica Ronei Hartner i l-a transmis mamei sale este sfâșietor! Sumalya este răpusă de durere, după decesul mamei sale: „Îngerul nostru”
Sumalya, fiica Ronei Hartner, și-a condus mama pe ultimul drum astăzi, la numai 15 ani.
Astăzi, de Ziua Națională a României, Rona Hartner a fost condusă pe ultimul drum de oamenii dragi, cu ropote de aplauze și lacrimi amare de tristețe. Artista a fost iubită și apreciată de toată lumea, mai ales datorită optimismului ei, de fiecare dată molipsitor. Familia, profund îndurerată, i-a adus coroane de flori roșii și albe, pe care au scris mesaje emoționante.
Rona Hartner a pierdut lupta cu o boală grea, după ce de mai multe ori a reușit să o învingă.
„ Îngerul nostru, drum lin între îngerii Domnului. Mama și fiica”
Rona Hartner a avut o ultimă dorință
Înainte de deces, Rona Hartner i-a adresat surorii sale o rugăminte, pe care aceasta a îndeplinit-o întocmai.
Rona Hartner a plecat din această lume cu zâmbetul pe buze, senină și împăcată cu voia divinității. Acum, fiica sa în vârstă de doar 15 ani, Sumalya, a rămas în grija familiei sale, care încearcă din răsputeri să o facă pe tânără să depășească cu mai multă ușurință evenimentul tragic care i-a marcat viața de la o vârstă atât de fragedă.
„Rona mi-a spus să mă ocup de înmormântare, și și-a dorit ca fratele meu să se ocupe de succesiune. Sora mea a vrut să o îmbrac într-o rochie albă, dar nu una de mireasă. Pe cap i-am pus o coroniță, așa cum purta ea, cum îi plăcea ei. Coronița pe care i-am făcut-o a fost realizată din flori naturale”, a declarat Rinda Hartner, conform viva.ro.