
kanald.ro
Marina Gavril și principalul suspect
Evenimente
Apar noi detalii în cazul crimei din Brăila, acolo unde Marina Gavril, medic stomatolog, a fost ucisă chiar în propriul cabinet medical.
Cazul doctoriței din Brăila, care a fost ucisă în propriul cabinet medical, a șocat o țară întreagă! În prezent, oamenii legii fac cercetări în continuare pentru a depista cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia și până acum toate probele conduc la un singur suspect.
Așadar, după ce au fost găsite 3 tipuri de ADN pe corpul victimei, anchetatorii sunt siguri că M.M. este cel ce a comis fapta, deși el nu recunoaște acest lucru.
Reamintim că de la începutul anchetei și până în prezent, pe trupul neînsuflețit al Marinei Gavril au fost găsite nu mai puțin de 3 tipuri de ADN, toate 3 aparținând aceleiași persoane. Primul tip de ADN a condus la identificarea presupusului criminal, în timp ce despre cel de-al doilea s-a crezut inițial că ar aparține unei alte persoane, dar rezultate au arătat că este vorba despre același suspect, fiind valabil acest lucru și pentru cel de-al treilea tip de ADN.
După ce a fost prins și acuzat că ar fi comis crima din Brăila, presupusul criminal și mama lui au avut o discuție halucinantă, în care femeia îl implora pe fiul ei să-și recunoască fapta, însă acesta a negat chiar și în fața celei ce i-a dat viață că acest lucru s-a întâmplat.
Mama suspectului: Presa și procurorii spun că ești asasin la comandă, că ai fost plătit. Dacă tu nu ești, trebuie să mergi până în pânzele albe. Dar dacă ai fost plătit, fii atent ce îți spun eu. Spune mamă adevărul! Ca să nu îți iei tu pedeapsă singur și ăla să stea în libertate, pentru că ai șase fete acasă. Spune mamă adevărul, pentru că mai mult de 13-14 ani nu faci dacă te-a pus cineva.
Suspect: Ce să zic, mamă, că nu am omorât-o eu. Ai înnebunit, mamă?
Mama suspectului: Ei spun că ți-a rămas sub unghii pielea ei.
Suspect: Am fost azi la medico-legal. Nu am nimic pe mâinile mele. Singurul lucru pe care mi l-a găsit a fost că eram ciupit în palmă. Dar pe mâini, pe corp, pe gât, pe picioare, aici nu mi-a găsit nimic.
Mama suspectului: Deci nu ți-ai găsit nimic, nu ești vinovat, nu ești plătit, nu ești nimic, nu?
Suspect: Nu!
Principalul suspect în cazul crimei din Brăila