WowNews logo WOWnews
Stories
Un bărbat, diagnosticat cu COVID 19, a fugit din spital și a fost găsit decedat la marginea drumului

Stiri

Un bărbat, diagnosticat cu COVID 19, a fugit din spital și a fost găsit decedat la marginea drumului

Pacientul se internase pe 21 octombrie la Spitalul Județean din Vaslui.

Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din județul Vaslui, a mers la Sitalul Județean de Urgență ca urmare a stării de sănătate care se degrada pe zi ce trecea. Pe 21 octombrie el a fost internat în unitatea medicală, fiind diagnosticat cu COVID-19. Acesta, însă, pare că s-a răzgândit două zile mai târziu și după ce i-a fost administrată o perfuzie, bărbatul a dat bir cu fugiții.

„Pacientul s-a prezentat în UPU în data de 21 octombrie și a rămas acolo pentru că nu mai aveam locuri nicăieri.

El fusese internat pe secție, dar cu loc în Unitatea de Primiri Urgențe. Era Covid pozitiv. I s-a dat tratament în UPU. Pe data de 23 octombrie i s-a pus perfuzie în jurul orei 09:00, la ora 10:00, când au intrat asistentele, era acolo, la ora 11:00, când trebuia să i se administreze în continuare tratamentul, pacientul nu mai era. În acel moment s-a contactat poliția și s-a comunicat faptul că pacientul a dispărut din UPU”,
a explicat Ana Rinder, managerul SJU Vaslui.

Citeste si: Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă bomba, la aproape un an de la moartea ei- kfetele.ro

Bărbatul a fost găsit mort într-un șanț, la câțiva kilometri de casă 

Cadrele medicale au anunțat de urgență poliția cu privire la bolnavul infectat cu coronavirus care a fugit de la UPU. La scurt timp, polițiștii mai primesc un apel de la un cetățean cu privire la un posibil bărbat mort găsit într-un șanț.

Se pare că era vorba despre pacientul cu coronavirus, care a murit în drum spre casă. 

Citeste si: Bilanț coronavirus, 27 octombrie 2021! Au fost raportate aproape 15 mii de cazuri noi și peste 500 de decese

„Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din localitatea Micleşti, a fost găsit pe marginea drumului de un trecător. Echipajul medical care a intervenit la faţa locului a constatat decesul bărbatului.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă”,  a declarat miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.