
kanald.ro
Soții implicați în incidentul șocant din Bistrița-Năsăud
Evenimente
Un bărbat de 42 de ani din Bistrița-Năsăud și-a incendiat familia. Soția sa și fiica lor de 9 ani au fost transportate cu elicopterul la București.
Incident halucinant în localitatea Nepos, din dudețul Bistrița-Năsăud. După o ceartă cu soția, care ar fi fost provocată din cauza geloziei lui, un bărbat în vârstă de 42 de ani a stropit cu benzină și a incendiat camera în care se aflau femeia și cei trei copii ai lor. Mama micuților se luptă acum pentru viața ei, iar bărbatul și fiica lor au suferit și ei arsuri.
Totul s-a întâmplat astăzi, în data de 5 august, în jurul orei 12.
„Din primele verificări rezultă că, pe fondul unui conflict spontan (neînţelegeri cu soţia), un bărbat, de 42 de ani, ar fi aruncat cu benzină în interiorul încăperii unde se aflau soţia şi cei 3 copii, după care ar fi dat foc. Soţia, bărbatul şi unul dintre copiii care se aflau în încăpere au suferit arsuri, fiind investigaţi de către echipajele medicale”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Femeia, în vârstă de 33 de ani, se zbate acum între viață și moarte.
Ea și fetița ei, de 9 ani, care a suferit arsuri pe picioare, au fost transportate cu elicopterul SMURD la un spital din Capitală. Bărbatul vinovat a ajuns și el la spital cu mai multe arsuri.„În urma evenimentului produs luni, în jurul amiezii, în localitatea Nepos, trei persoane au suferit arsuri, mai multe echipaje UPU-SMURD intervenind pentru acordarea primelor îngrijiri medicale. Astfel, o femeie, în vârstă de 33 de ani, a fost intubată şi ventilată mecanic, având arsuri pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului.
Imagine de la locul incidentului din Bistrița-Năsăud
Vecinii și rudele familiei din Nepos sunt în stare de șoc.
Nu înțeleg cum s-a produs incidentul și spun că cei doi soți se înțelegeau bine. Pe de altă parte, tatăl bărbatului povestește că acesta se confrunta cu probleme psihice și tocmai ce fusese externat din spital.Citeste si: Oficial! Data la care se vor livra alocațiile copiilor în luna octombrie- kanald.ro
„Dacă a fost înăuntru nu mai judeca. A stat o lună de zile şi pe semnătură a ieşit şi era sub tratement. A povestit şi băiatul cu el. Că nevasta e de vină... Că ăsta-i motivul”, susţine tatăl bărbatului, conform Observatornews.ro.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili sub ce circumstanțe s-a produs incidentul. Mai mult, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a fost sesizat, iar pe numele bărbatului de 42 de ani a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor calificat.