kanald.ro
Stiri
Un bebeluș a fost internat de urgență, după ce a fost găsit cu mai multe leziuni în zona capului. Părinții copilului, anchetați de către autorități
Un copil de nici măcar o lună a fost internat în stare critică la spital. Părinții sunt anchetați în momentul de față.
Bebelușul român a fost internat în stare critică la spitalul Sant Joan de Déu din Barcelona, Spania, după ce a suferit mai multe leziuni cerebrale grave. Autoritățile îi investighează pe cei doi părinți ai micuțului.
Bebeluș în stare gravă la spital, după ce a suferit mai multe leziuni cerebrale
Se pare că incidentul a avut loc în data de 5 noiembrie,atunci când acesta a fost transportat cu elicopterul de la spitalul Arnau de Vilanova din Lleida.
Prima suspectă în cazul acesta este chiar mama bebelușui, în vârstă de 18 ani.
De asemenea, se pare că tatăl micuțului a fost audiat în calitate de martor, pentru că se afla la muncă în momentul în care a avut loc incidentul. Cei doi soți au declarat faptul că a fost un accident, ci că nu și-au abuzat propriul copil. Femeia este cercetată în libertate, dar va trebui să se prezinte la instanță la fiecare două săptămâni. În plus, soții nu vor putea ieși din Spania pentru moment.
Potrivit primelor informații din anchetă, se pare că bebelușul suferă sindromul copilului zgâlțâit. Acest sindrom constă într-o serie de leziuni cerebrale cauzate de agitarea violentă a copilului și care, în doar câteva secunde, poate provoca sechele permanente.