kanald.ro
        Vedete
Un cântăreţ celebru, găsit împuşcat! Medicii n-au mai putut face nimic pentru el
Un celebru cântăreţ din Mexic a fost găsit împuşcat, într-un camion. În ciuda faptului că a fost transportat de urgenţă la spital, acesta n-a supravieţuit.
Javier Reyes, un cântăreţ celebru în Mexic, cunoscut pentru faptul că dedicase mai multe melodii traficanţilor, a fost descoperit împuşcat într-un camion din capitala mexicană la începutul zilei de vineri. El a murit ulterior la spital, au indicat procurorii într-o declaraţie.
Potrivit cotidianului El Universal, victima este Javier Reyes, un artist de 33 de ani, cunoscut pentru legăturile sale cu traficantul Felipe de Jesus Perez Luna, cunoscut sub porecla de „El Ojos”, care a fost împuşcat de către forţele de securitate în luna iulie.
„Eu rămân valabil, alături de poporul meu, comandând cartelul, întotdeauna în prima linie. Numele meu ţine prima pagină: El Ojos, Răul, eu sunt Felipe Perez”, sună versurile uneia dintre melodiile artistului dedicate traficantului.
Reyes a cântat şi despre alţi traficanţi, în tradiţia muzicală mexicană „narco-corrido”, lansată în parte chiar de traficanţii.