kanald.ro
Actualitate
Un deținut a evadat de la Penitenciarul Mărgineni din Dâmbovița! Bărbatul este condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare
Un deținut este căutat de autorități, după ce a evadat de la Penitenciarul Mărgineni. Deținutul a fugit, după ce a fost condamnat la închisoare pentru act sexual cu un minor.
S-a dat alertă în județul Dâmbovița. Un bărbat de 32 de ani a evadat din Penitenciarul Mărgineni. Acesta își ispășea pedeapsa de 5 ani și 10 luni pentru act sexual cu un minor. Marți seara, 12 august, deținutul a evadat, în contextul în care paznicii au fost înlocuiți de camerele video de supraveghere.
”Marţi, 12.08.2025, în jurul orei 18.00, s-a constatat că deţinutul Milosiu Ion, custodiat de Penitenciarul Mărgineni, în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la 5 ani şi 10 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.220
Autoritățile îl caută pe deținutul de 32 de ani
Penitenciarul Mărgineni se confrunt pentru prima dată cu o situație de acest gen. Deținutul este din Prahova, iar la momentul la care a evadat era îmbrăcat în tricou de culoare gri, pantaloni și adidași negri și o șapcă tot neagră. Bărbatul de 32 de ani are înălțimea de 1,70 metri, corp atletic, ochii căprui, ten închis, față ovală, păr brunet și cu barbă.
Polițiștii au început căutările bărbatului, blocând drumurile din apropierea penitenciarului și instituind filtre rutiere.
Fiecare șofer care trece prin zonă este tras pe dreapta și verificat.„La data de 12 august a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați de către un polițist din cadrul Penitenciarului Mărgineni, cu privire la faptul că un bărbat, de 32 ani, din județul Prahova, în calitate de persoană privată de libertate, ar fi evadat”, a transmis IPJ Dâmbovița.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!