
kanald.ro
Incendiu la o școală din Baia Mare
Actualitate
Un adolescent, elev la o școală din Baia Mare, a provocat un incendiu în curtea instituției, pentru a deveni viral pe TikTok.
Un elev din Baia Mare a provocat un incendiu, chiar în curtea insituției unde învăța. Potrivit primelor detalii din acest caz, adolescentul a recurs la acest gest, doar pentru a filma întreaga scena pentru a o urca pe TikTok, acolo unde voia să devină viral. Mai precis, elevul a dat foc unui brad, care s-a aprins instant.
Totodată, elevul vinovat nu va scăpa nepedepsit, astfel că reprezentanții școlii s-au gândit deja la o pedeapsă pentru adolescentul care a incendiat bradul din curtea școlii.
Citeste si: O nouă alertă de gaz în România! Un întreg bloc a fost evacuat în urmă cu puțin timp- kanald.ro
Întregul incident a avut loc ieri, 21 martie, după ce un elev al Colegiului Tehnic ”George Barițiu” din Baia Mare a incendiat un brad din curtea școlii. Adolescentul a dat foc bradului, în speranța că după ce va filma întreaga scenă și o va posta pe platforma TikTok, acesta va deveni viral pe rețeaua de socializare.
De precizat este că, scopul tânărului a fost atins, asta pentru că ulterior a postat videoclipul pe platforma de socializare, strângând imediat mii de like-uri și comentarii, însă fapta sa putea să-i pună viața în pericol, doar pentru puțină faimă în mediul online.
Citeste si: Incendiu de proporții într-o garsonieră din Giurgiu! Nouă persoane au fost evacuate din bloc
Din fericire, niciunul dintre elevii unității de învățământ nu a fost rănit, mai ales că adolescenții s-au ”îngrămădit” să filmeze, la rândul lor, bradul care ardea în curtea școlii. Focul a fost stins de un profesor, care a intervenit cu un furtun de apă. Clădirea instituției nu a fost afectată în niciun fel.
Potrivit primelor informații transmise de oamenii legii, dar și de reprezentanții unității de învățământ, adolescentul care era elev al Colegiului Tehnic ”George Barițiu” din Baia Mare s-ar putea alege cu nota scăzută la purtare pentru incendiul pe care l-a provocat.
Incendiu la o școală din Baia Mare