
kanald.ro
Mihaela și Sandro
Actualitate
Mihaela a fost ucisă cu sânge rece chiar de iubitul italian! Bărbatul s-a sinucis după ce a comis terifianta crimă, aruncându-se de la etaj!
Mihaela Kleics, în vârstă de 50 de ani, de origine română, a fost ucisă cu sânge rece chiar de iubitul ei italian, pe nume Sandro Sarais. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, a înjunghiat-o mortal pe româncă, iar mai apoi s-a aruncat de la o fereastră a spitalului Businco din Cagliari.
Citeste si: A scos-o dintr-un bordel și a luat-o de soție, iar ea și-a pus amantul să-l ucidă! Cum se apară acum românca
Bărbatul era sub paza a doi polițiști, dar tot a reușit să scape. În timp ce oamenii legii încercau să-l oprească pe criminal, acesta a sărit de la fereastra camerei, aflată la etajul trei, al spitalului unde era internat. Presa italiană a scris despre faptul că Sandro a fost intubat în încercarea de a-i salva viața, dar acesta a murit aproximativ o jumătate de oră mai târziu.
Mihaela si Sandro
[Sursa foto: L'Unione Sarda]Mihaela K. a fost ucisă în Quartu, la periferia orașului Cagliari. Vecinii au declarat pentru jurnaliștii italieni, că este vorba despre o „moarte anunțată“. Criminalul strigase "Te omor", în timp ce ea îi tot spunea să plece. Sandro a fost prins la câteva ore, după ce Mihaela a fost găsită fără suflare. Românca a fost descoperită în patul ei, îmbrăcată, fără viață. Aceasta a fost măcelărită, cu cel puțin 30 de lovituri de cuțit. Crima a ieșit la iveală abia atunci când sora ei, din România, a dat alarma, pentru că nu o găsea pe Mihaela.
Oamenii legii au intervenit, în unele certuri de-ale lor, iar la acea vreme victima a depus și o plângere oficială împotriva italianului. Vecinii au povestit, pentru stresa străină, faptul că au auzit certuri îngrozitoare între româncă și italian: "El striga: "O să te omor, o să te omor", în timp ce ea îl invita să plece. Este o moarte anunțată”.
sursa- Știri Diaspora