Maria Dragomiroiu și Elena Merișoreanu

Vedete

Un nou scandal în showbiz?! Maria Dragomiroiu, atac dur la adresa Elenei Merișoreanu: „Invidioasă și mincinoasă”

Maria Dragomiroiu a vorbit sincer despre colega ei de breaslă, Elena Merișoreanu.

Maria Dragomiroiu și Elena Merișoreanu sunt două interprete de muzică populară foarte cunoscute în România. Cele două simbolizează muzica populară românească, însă se pare că între ele xistă anumite tensiuni nebănuite. Maria Dragomiroiu a venit la o emisiune televizată, unde a fost rugată să o caracterizeze în trei cuvinte pe colega ei de breaslă, Elena Merișorenau. Artista a spus fără echivoc că este „răutăcioasă, invidioasă și mincinoasă”.

„Peste tot unde se duce la televior, se duce să vorbească despre colegi.

Nu e frumos, nu e bine să judeci. Există instituții care judecă, atât. A venit să judece colegii, dar îmi pare rău. Noi ne-am întâlnit de multe ori. După o emisiune în care era vorba de pensia mea celebră, atunci a venit să spună că probabil n-am muncit și de asta. Nu o invidiez, dar îmi pare rău de răutatea asta. Nu poți să judeci un coleg când nu e treaba ta. Eu o iubesc în continuare, dar n-aș fi făcut asta”, a declarat Maria Dragomiroiu, despre Elena Merișoreanu.

Citeste si: Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă bomba, la aproape un an de la moartea ei- kfetele.ro

Scandal în showbiz? Cum a putut să o caracterizeze Maria Dragomiroiu pe Elena Merișoreanu

Citeste si: Ahmed EXPLODEAZĂ când vede ce concurent o cheamă pe Veronica în camera roșie! „Ăsta-i respectul pe care mi-l dai tu mie?” Concurentul nu s-a mai putut abține și a făcut un gest neașteptat: „Fiți atenți”- kanald.ro

Elena Merișoreanu, furioasă pe Maria Dragomiroiu: „Cum poți să te plângă că ai pensie mică?”

Elena Merișoreanu a transmis un mesaj dur pentru Maria Dragomiroiu, după ce s-a plâns că primește o pensie mult prea mică. Interpreta de muzică populară a criticat-o pentru modul în care se plânge, deși nu a fost angajată nici măcar o zi.

Citeste si: Maria Dragomiroiu deține filmări inedite din ultimul an de viață al Mădălinei Manole: „Am acasă toate casetele”

„Maria Dragomiroiu este o cântăreață de excepție. Dar nu poți să spui că ai pensie mică dacă nu ai fost angajată la un ansamblu.Eu, de la 16 ani am fost angajată. Nu știu ca ea să fie angajată la vreun ansamblu în București. Eu am peste 30 de ani de muncă la «Rapsodia Română». Noi aveam turnee grele. Când ieșeam de pe scenă, ieșeam cu brumă la gură. Artiștii liber profesioniși făceau bani grei, întorceau bani cu lopata, noi când erau nunțile, nu puteam să mergem că aveam spectacole. Nu trebuie să ne văităm, că nu e cazul”, a declarat Elena Merișoreanu. Citește mai multe AICI.