kanald.ro
Actualitate
Un român de 19 ani, înjunghiat în plină stradă de doi africani. Atacatorii, prinși după șase săptămâni, în timp ce tânărul zăcea pe patul de spital
Un tânăr din România, stabilit în Italia, a fost înjunghiat pe stradă!
Incidentul care a fost la un pas de tragedie a avut loc în Ponte di Piave, orașul de reședință al celor trei tineri implicați. Victima a avut nevoie de douăzeci de zile de spitalizare, după ce a fost rănit grav în plină de stradă de doi africani. Carabinierii i-au căutat mult timp pe agresori, până i-au prins și arestat. Fapta a avut loc pe 12 august.
Agresorii, prinși după șase săptămâni
Întregul incident a avut loc într-o miercuri seara, când cei doi frați africani au ajuns pe strada unde locuiește tânărul de 19 ani, un muncitor de origine română care locuiește în localitatea respectivă de mult timp. Agresorul C.M., în vârstă de 29 de ani, de origine nord-africană, se prezentase, la acel moment, cu fratele său mai mic de 20 de ani în fața casei unde locuia românul. Între cei doi a izbucnit un conflict spontan, iar unul dintre frați l-a lovit cu o secure pe tânărulde 19 ani în trunchi, spate, brațe.
Muncitorul român s-a prăbușit la pământ, iar cu ultimele puteri a reușit să smulgă lama atacatorilor săi. Vecinii au auzit urletele băiatului de durere și au alertat autoritățile italiene. Carabinierii au intervenit la fața locului, iar românul a fost preluat de medici, fiind apoi internat. Autoritățile au reușit să-i prindă pe cei doi agresori, care l-au tăiat și lăsat într-o baltă de sânge pe român, după șase săptămâni de la incident.
Între timp, primarul localității unde locuiește românul și unde s-a întâmplat incidentul nefericit a avut un mesaj pentru acesta.
„În municipiul nostru a existat un episod nefericit și nejustificat, pe care îl condamnăm cu tărie. Potrivit celor apărute, ar fi fost un eveniment izolat, legat de un dezacord între cei trei băieți. Sperăm că anchetele vor continua și poate clarifica ce s-a întâmplat și motivele atacului care, din fericire, este singurul caz atât de grav care s-a întâmplat în Ponte di Piave. Odată cu reluarea școlilor monitorizăm tinerii și mai atent, dar în acest moment nu am găsit situații de risc ”, a precizat primarul Paola Roma.