kanald.ro
WOW
Un şef al Poliţiei Române, acuzat că a lăsat gravidă o studentă! "A început să mă ameninţe, mi-am provocat avortul"
Este scandal mare la nivel înalt în Poliţia Română. Un şef din instituţie este acuzat că a avut o relaţie extraconjugală cu o tânără studentă.
Lucrurile s-au complicat şi mai mult atunci când fata a rămas gravidă. Jurnaliştii de la cancan.ro au aflat ce s-a întâmplat.
”L-am cunoscut la începutul lunii august prin intermediul unor prieteni, dar prima dată ne-am văzut pe data de 8 octombrie, când am avut şi primul moment intim, care s-a petrecut în maşină. Nu ne vedeam des, doar când putea el să scape de nevastă. De două ori am fost la un hotel, acolo unde eu am plătit camera. Totul a fost OK până acum două săptămâni, când a aflat că am rămas însărcinată. Nu m-am mai putut înţelege cu el”, a declarat Georgiana, tânăra care susţine că a fost lăsată însărcinată de un şef din Poliţie.
Tânăra a primit ameninţări şi a aflat că bărbatul nu are de gând să recunoască bebeluşului. Disperată, Georgiana a luat măsuri.
”Mi-am provocat avortul pentru că el a zis că nu o să-l recunoască. A început să mă ameninţe, să îmi spună că e cel mai bine să tac din gură ca să nu-i afecteze funcţia. El mi-a zis că o să-l pierd şi că ne despărţim dacă nu fac avort, iar, dacă decid să păstrez copilul, oricum nu-l va recunoaşte şi nu mă va susţine în creşterea lui”, a explicat Georgiana pentru cancan.ro.