
kanald.ro
Actualitate
Papa Francisc a anunțat din timpul vieții că nu dorește să fie înmormântat la Vatican. Iată unde își va dormi Suverantul Pontif somnul de veci!
Vestea că Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani a venit ca un șoc pentru credincioși, având în vedere că ieri, 20 aprilie, în Duminica Paștelui, Suveranul Pontif a apărut public în fața oamenilor pentru a le transmite un mesaj de Paște.
Deși toți se gândeau că cel mai probabil acesta își va dormi somnul de veci la Vatican, acolo unde a slujit aproximativ 12 ani, acesta a anunțat, însă, din timpul vieții că nu dorește acest lucru.
„Vaticanul este locul ultimei mele slujiri, nu casa mea eternă”, spunea Papa Francisc.
Așadar, Francisc va fi înmormântat la Santa Maria Maggiore, una dintre cele patru bazilici papale din Roma, unde obișnuia să meargă să se roage înainte și după călătoriile în străinătate.
După moartea unui Papă, există o serie de reguli care trebuie respectate, conform Antena 3. Iată care sunt acestea:
1. Confirmarea decesului: Camerlengo-ul (în prezent Cardinalul Kevin Farrell) confirmă oficial moartea papei și informează Colegiul Cardinalilor.
El supraveghează distrugerea inelului papal și sigilarea apartamentelor papale.2. Perioada de doliu (Novendiale): Durata este de nouă zile, timp în care au loc slujbe zilnice de rugăciune și Liturghii de Requiem în întreaga lume catolică.
Citește și: Papa Francisc a murit! Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Suveranul Pontif
3. Înmormântarea: Are loc între patru și șase zile după moarte, cel mai probabil în Piața Sfântul Petru sau Bazilica Sfântul Petru.
4. Conclav pentru noul papă: După perioada Novendiale, Colegiul Cardinalilor se reunește în conclav pentru alegerea noului papă. Procesul este secret; fum negru indică lipsa unui rezultat, iar fum alb anunțarea unui nou papă (Habemus Papam)
Papa Francisc