kanald.ro
Vedete
”Unele rude nu îl acceptă” Dana Roba a dezvăluit abia acum ce relație are Beni cu familia ei! Motivul neașteptat pentru care apropiații brunetei nu ar fi deloc de acord cu povestea lor de dragoste
Dana Roba a fost extrem de sinceră și a vorbit despre relația pe care familia ei o are cu noul său iubit, Beni.
După ce a trecut prin cel mai greu moment din viața sa, Dana Roba iubește din nou și este iubită. Bruneta și-a găsit fericirea în brațele lui Beni, un tânăr cu care s-a regăsit după ani de zile, căci cei doi au avut o relație și în adolescență, atunci când, însă, au decis să-și spună ”Adio”.
Cei doi sunt extrem de fericiți împreună, iar Dana Roba își trăiește povestea de dragoste alături de noul partener, indiferent de ce spun gurile rele.
Ba mai mult, chiar bruneta a declarat, nu de mult, că unele persoane din familia ei nu-l acceptă pe Beni, căci se gândesc de ce tânărul nu a rămas alături de Dana încă din adolescență, însă chiar
„Unele rude ale mele nu îl acceptă deloc. Îmi zic de ce nu a stat cu mine când aveam 17 ani și nu aveam nimic și de ce a venit acum când am de toate, dar pe mine asta nu mă interesează. Nouă ne este bine așa cum suntem și până la urmă eu trăiesc cu el, nu alții” , a declarat Dana Roba, pentru Click.ro.
Dana Roba și Beni își doresc să se căsătorească
Dana Roba radiază de fericire de când îl are alături pe Beni, iar cei doi se iubesc foarte mult, motiv pentru care își doresc ca relația lor să se concretizeze printr-o căsătorie, în viitorul apropiat.
Ba mai mult, bruneta a făcut chiar o serie de dezvăluiri despre fericitul eveniment, explicând că ea și iubitul ei și-ar dori să aibă peste 250 de invitați la nuntă.
„Da, vrem să ne căsătorim pentru că ne iubim foarte tare.
Dana Roba și Beni