
kanald.ro
Actualitate
Apar noi informații legate de moartea afaceristului, Adrian Kreiner. Unul dintre suspecți a făcut o serie de dezlăuiri neașteptate.
Cazul lui Adrian Kreiner, omul de afaceri din Sibiu care a fost jefuit și torturat până la moarte, a șocat o țară întreagă. Totul s-a întâmplat în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2023, după ce trei atacatori au intrat cu forța în casa sa. I-au aplicat lovituri grave și de asemenea, l-au asfixiat cu un covor, în timp ce în casă se mai aflau concubina și fiica lui.
Acum, noi detalii cutremurătoare ies la iveală, după ce unul dintre suspecți a decis să vorbească despre circumstanțele în care s-a petrecut jaful, urmat de o crimă.
Adrian Kreiner era un cunoscut om de afaceri din țara noastră. Din păcate, sibianul a avut parte de un final tragic și neașteptat, după ce trei indivizi l-au torturat până la moarte, iar întreaga scenă s-a petrecut chiar în locuința sa.
Acum, unul dintre suspecți a dezvăluit detalii uimitoare cu privire la modul în care a avut loc teribilul jaf, urmat și de moartea omului de afaceri.
Acesta susține că a fost vorba încă de la bun început de un pont pe care l-au primit presupușii ucigași. În acest mod, susține ipoteza conform căreia jaful nu a fost deloc unul întâmplător.Se pare că cineva le-ar fi spus suspecților că în casa lui Adrian Kreiner se ascund sume importante de bani, dar și bijuterii, ceasuri, alte obiecte de valoare și chiar și câteva stickuri în care s-ar fi regăsit parole legate de criptomonede, pe care se presupune că le-ar fi deținut afaceristul din Sibiu, potrivit antena3.ro.
Adrian Kreiner
De precizat este faptul că inclusiv anchetatorii au motive să creadă că jaful s-a produs în urma unui pont, dat fiind faptul că specialiștii consideră că ceasurile pe care presupușii criminali le-au sustras din locuința victimei, ar fi o captură mult prea mică pentru ca Adrian Kreiner să fie bătut până la moarte.
De asemenea, se pare că cel care se presupune că ar fi oferit pontul, știa ce obiecte păstrează afaceristul, dar și care este schița casei.
Umează ca anchetatorii să investigheze și această ipoteză dezvăluită de unul dintre suspecți, pentru a putea afla cu exactitate dacă jaful a fost unul plănuit sau nu.
Presupușii criminali care l-au ucis pe Adrian Kreiner