
kanald.ro
Karim Benzema evoluând pentru cei de la Al-Ittihad
Sport
Karim Benzema a jucat 20 de meciuri în acest sezon pentru cei de la Al-Ittihad în toate competițiile. Pe parcursul acestor partide, fotbalistul francez a marcat 12 goluri și a oferit cinci pase decisive.
Karim Benzema și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în fotbalul european. Atacantul francez și-a început drumul în sport la nivel de seniori la Olympique Lyon. Apoi, în 2009, a fost transferat la Real Madrid, echipă pe care a reprezentat-o până în vara anului 2023.
Din acel moment, Karim Benzema evoluează în Arabia Saudită. Deși este încă legitimat la Al-Ittihad, fostul internațional francez poate părăsi această echipă.
Citește și: Adrian Mutu, debut victorios pe banca CFR-ului: „Mă bucur că CFR s-a întors pe acest drum, al victoriilor”
Concret, Karim Benzema ar putea ajunge la Al-Nassr, potrivit Digi Sport, care menționează ca sursă Goal.com. În cazul în care această mutare se va concretiza, fotbalistul francez va juca din nou alături de Cristiano Ronaldo, cei doi jucând împreună pentru Real Madrid din anul 2009 până în 2018.
În momentul de față, conform Flashscore, Cristiano Ronaldo este principalul marcator din Arabia Saudită. Lusitanul a reușit să înscrie douăzeci de goluri în acest campionat până în momentul de față, oferind și 9 pase decisive.
Cristiano Ronaldo bucurându-se după un gol marcat pentru cei de la Al-Nassr
Karim Benzema are 9 reușite în Saudi Pro League, reușind să aibă o contribuție extrem de importantă și la alte cinci reușite ale colegilor săi de la Al-Ittihad, oferindu-le cinci pase decisive.
În cazul în care ar Karim Benzema ar veni la Al-Nassr, clubul din Arabia Saudită va avea în lot doi oameni care dețin recorduri uimitoare pentru Real Madrid.
Mai exact, potrivit platformei Transfermarkt, Karim Benzema este omul care are cele mai multe assist-uri din istoria celor de la Real Madrid. Mai exact, atacantul francez a livrat în cei 14 ani petrecuți la gruparea „Los Blancos” 165 de pase decisive.
De asemenea, Karim Benzema este pe locul doi în topul jucătorilor cu cele mai multe goluri pentru Real Madrid. Fotbalistul de 36 de ani a înscris de 354 de ori în perioada în care a îmbrăcat tricoul echipei spaniole.
Cristiano Ronaldo este pe locul secund în topul fotbaliștilor cu cele mai multe pase de gol în tricocul celor de la Real Madrid. Lusitanul a oferit 131 de assist-uri în perioada în care a evoluat pentru gruparea din capitala Spaniei.
Cât despre numărul de goluri, internaționalul portughez este cel mai bun marcator din istoria trupei „Los Blancos”. Cristiano Ronaldo a înscris de 450 de ori îmbrăcând tricoul echipei din Spania.