kanald.ro
        Vedete
Valentin și Codruța Sanfira au plecat în luna de miere. Ce destinație de lux au ales proaspeții miri
Valentin Sanfira și aleasa inimii sale se află deja în luna de miere.
Cunoscuții Valentin și Codruța Sanfira s-au căsătorit în weekend-ul ce tocmai a trecut, devenind astfel mirii anului 2022.
Și asta pentru că, deși în primă fază au anulat petrecerea de nuntă din cauza pandemiei de coronavirus, acum, când situația le-a permis să pună în scenă un astfel de eveniment, cei doi au uimit pe toată lumea.
Valentin și Codruța Sanfira, lună de miere în Maldive
Peste 500 de invitați, familie, rude, prieteni și colegi de breaslă, au fost alături de cei doi amorezi, iar petrecerea, ce s-a încheiat cu un tort imens și un foc de artificii pe măsură, a avut loc într-o locație exclusivistă, la localul deținut de iubitul Biancăi Drăgușanu.
Ulterior, după ce darul de la nuntă a fost numărat și s-au declarat soție și soție atât în acte, cât și în fața lui Dumnezeu, proaspeții miri au spus ”adio” României.
De astăzi, 19 octombrie, cei doi se bucură de o vacanță pe cinste, în lux și opulență, așa cum le stă bine unor îndrăgostiți în luna de miere.
Pe conturile de socializare, artiștii, pentru că-și țin fanii la curent cu ceea ce se întâmplă în viețile lor, au publicat primele imagini de pe plajele fierbinți unde se relaxează.
Mai exact, folcloristul și aleasa inimii sale au ajuns în Maldive, într-un resort de lux, acolo unde profită de apa caldă, soarele arzător de pe cer, nisipul fierbinte și băuturile și preparatele locale.
Valentin și Codruța Sanfira au plecat în luna de miere
 
Entuziasmul lor, dar și uimirea față de locul divin în care au ajuns, au fost transpuse de amorezi în imaginile pe care le-au urcat imediat pe conturile personale de Instagram.
Valentin și Codruța le-au arătat fanilor fiecare bucățică din locul ales de ei pentru a-și petrece luna de miere. Cei doi și-au purtat admiratorii prin apartamentul pe care l-au ales, pe plaje, la bar, pe apă și seria dezvăluirilor din escapada romantică va continua și în zilele ce vor mai urma.
Și asta pentru că, cei doi urmează să petreacă acolo o bună perioadă, bucurându-se de tot ce îi înconjoară și relaxându-se departe de agitația din București și de programul artistic pe care-l au în țară, ambii fiind foarte ceruți la marile evenimente ale românilor.