Valentina Pelinel a făcut o serie de declarații sincere despre căsnicia cu Cristi Borcea.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de ani buni, iar de când formează un cuplu, cei doi parteneri s-au confruntat cu multe greutăți, peste care, însă, au reușit să treacă cu brio, sentimentele dintre ei fiind foarte puternice.
Recent, blondina a fost extrem de sinceră și a făcut o serie de declarații despre mariajul cu afaceristul, precizând în același timp că a ajuns la o concluzie.
Aceasta susține că dacă în trecut ar fi fost nevoită să spună care au fost cele mai frumoase momente din viața ei, cel mai probabil s-ar fi gândit la carieră, dar acum este convinsă că momentul în care a apărut pe lume primul copil a fost cel mai frumos, mai ales că a fost momentul când familia Valentinei Pelinel și a lui Cristi Borcea a fost întregită.
„Indira e așa cum a desenat-o el în capul lui, e o Valentina, dar cu ochii albaștri, a vrut să aibă o Valentina mică, iar eu zic că Rania e ca el, e mai forță, nu sunt așa de sensibili ca mine(...)
Au fost multe momente fericite: când ne-am căsătorit, când s-au născut copiii, astea sunt momentele care rămân. Dacă mă întrebai acum niște ani, aș fi zis de momentele mele de glorie din cariera mea de model, dar acum, după trei copii și o familie unită și fericită... Cred că atunci când am născut a fost unic”, a declarat Valentina Pelinel, pentru un post TV.
Cum face față Valentina Pelinel celor 3 copii
Valentina Pelinel a fost extrem de sinceră și a dezvăluit faptul că are ajutoare când vine vorba de creșterea și îngrijirea celor 3 micuți ai săi, asta pentru că la rândul ei are nevoie de timp pentru ea, dar și pentru soțul ei.
„Avem ajutoare (n.r pentru copii), dar e logistică, organizare. Avem timp și pentru noi, și pentru copii. Mie nu îmi place să mă las pe mine, în niciun caz, îmi place să-mi acord timp pentru sport, pentru soțul meu, în primul rând, să avem timpul nostru împreună și pentru copii, să pot să merg și la sală, la un tratament. Adică niciodată nu m-am lăsat pe mine deoparte”, a mai spus Valentina Pelinel.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea [Sursa foto: Instagram]